Editorial

La ce e bună Uniunea Europeană?

Este o ciudăţenie în istoria UE, de obicei euroscepticii apar după aderarea la blocul comunitar şi mai ales în ţările foste comuniste a existat în mod tradiţional un entuziasm faţă de aderarea la UE. Şi mai ciudat mi se pare faptul că mulţi proeuropeni de la Chişinău au şi ei dubii cu privire la drumul spre Bruxelles, dubii mai mult sau mai puţin publice. Pe de o parte, mi se pare de înţeles o anumită reţinere faţă de proiectul aderării la un bloc de state care presupune cedare de suveranitate, mai ales într-un teritoriu răvăşit de istorie, cum este cel dintre Prut şi Nistru. După sute de ani de zbateri şi suferinţe, este natural să apară întrebarea „în ce ne mai băgăm?". Doar că dezbaterea de la Chişinău este dezechilibrată. În primul rând, prin natura tezelor antieuropene promovate în spaţiul public. Mare parte dintre acestea sunt de natură să inflameze spiritele fără sens şi să creeze isterii antieuropene, nu o dezbatere reală. Prima şi cea mai nocivă dintre aceste poncife propagandistice (care sună foarte bine mai ales în limba rusă) este „Uniunea Europeană este o Uniune Sovietică pe invers". Foarte puţini mai stau să analizeze modalitatea de extindere a celor două Uniuni: cea sovietică aducea „libertatea" călare pe tancuri, cea europeană se extinde la cererea candidaţilor, nimeni nu sileşte pe nimeni să intre în UE. Această primă teză are o sumă de corolare la fel de strâmbe, sunt subliniate asemănările dintre cele două Uniuni, fără să se ţină seama de faptul că mecanismele pentru administrarea şi guvernarea unor blocuri gigantice au în mod necesar foarte multe asemănări. Una dintre cele mai toxice dezinformări referitoare la aderarea la UE este „europenii promovează homosexualitatea". În realitate, UE garantează şi protejează dreptul la viaţă intimă, homosexualitatea nu este obligatorie. Acest fenomen a fost prezent şi a existat în toate societăţile care l-au combătut şi pedepsit. Homosexualitatea nu a dispărut nicăieri printr-un act administrativ. Legalizarea căsătoriilor homosexuale nu este obligatorie pentru statele UE, fiecare stat decide singur în acest domeniu, iar cetăţenii au dreptul să se opună acestor tentative de legalizare (vedeţi ce se întâmplă în Franţa). Eu unul nu sunt de acord cu legalizarea căsătoriilor homosexuale şi sunt sigur că o să pot să îmi exprim părerea faţă de această problemă în UE – în URSS era destul de greu cu libertatea de opinie şi de circulaţie a ideilor. O altă falsă problemă vehiculată la Chişinău în legătură cu aderarea la UE este marginalizarea Bisericii şi a credincioşilor. În realitate, UE păşeşte cu foarte mare grijă în acest domeniu pe care se fereşte să îl reglementeze. Danemarca, Grecia, Marea Britanie – sunt state în care confesiunile majoritare sunt considerate biserici de stat. În Franţa, statul secular a devenit o tradiţie politică – orice fel de opţiuni în acest domeniu sunt posibile în UE. La Chişinău ateii agresivi şi activi public s-au ascuns sub drapelul UE, ceea ce a creat o impresie falsă asupra rolului credinţei creştine în blocul continental. În UE, orice grup se poate manifesta în limitele unor legi care garantează libertatea de exprimare. Depinde de creştini cum şi cât ştiu să se folosească de această libertate. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *