La mormântul lui Constantin Tănase

…și Constantin Tănase a murit, pentru a deveni nemuritor. Nu sunt Eminescu, deși mi-aș fi dorit să pot scrie în versuri. Nu pot fi Eminescu pentru că rigurozitatea și disciplina sportului pe care l-am practicat nu-mi permite să fiu trist sau depresiv. Dar la fel ca și marele nostru poet, profund afectat la moartea învățătorului său, m-am luptat și eu la mormântul marelui nostru jurnalist cu două mâhniri. Una că domnul Constantin Tănase nu mai este, iar a doua că nu va mai fi. Prima este cumva mai ușor de înfruntat, pentru că este umană, iar Timpul își va face efectul, trecând în obișnuință gândul la neființa jurnalistului. Ne va ajuta și faptul că asemenea lui Eliade, marele nostru „îmblânzitor” al morții, Constantin Tănase ne-a arătat arta de a muri, fără a-și etala suferința, fără a ne cerși mila, doar din dorința de a ne pune în fața faptului împlinit. Așa cum a făcut și în viață. A murit ca un dac, pentru care calitatea de a muri era o formă de supremație, de a fi cel mai bun, o bucurie, pentru că era adusă pe altarul beneficiului semenilor. Mai păstrăm în noi această supremație de daci, pentru că moartea, voită sau impusă de alții, i-a luat întotdeauna dintre noi pe cei mai buni: Ion și Doina Aldea Teodorovici, Nicolae Costin, Gheorghe Ghimpu, Andrei Vartic, Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru… Păcat doar că aceste sacrificii ajung cu mare greu să fie înțelese de semeni. Dar nici Iisus nu aștepta ca oamenii să înțeleagă atât de rapid învățătura și sacrificiul lui.

Mai greu este de trăit cu a doua tristețe, pentru că este cu dificultate de imaginat după moartea lui Constantin Tănase scrierea gazetărească din R. Moldova. Undeva „Nea Costache” nu s-a născut în epoca sa, prin prestanță și personalitate el fiind mai degrabă o aluzie la directorii de ziar din perioada interbelică, pe care ni-i aduc în atenție cu artistism Rebreanu sau Preda. Și care ar fi trebuit să facă gazetărie într-o Basarabie a României Mari, contribuind la o mai bună integrare a provinciei în spațiul românesc. Dar destinul i-a hărăzit o altă soartă, mai dură, mai nedreaptă, la fel ca și nouă tuturor celor care-i suntem contemporani. Într-o provincie croită cu asiduitate de sovietici în a fi ceva distinctă de românism, care are dificultate în a vorbi firesc limba lui Eminescu și de a se regăsi în albia culturii românești, cu clișee de mentalitate euro-asiatică (sau mai degrabă asiatică), Constantin Tănase și-a asumat fără ezitare chemarea de a face R. Moldova mai românească, iar prin aceasta mai europeană. A trecut prin el orice atentat la demnitatea acestei limbi și acestei culturi, a stat de veche ca un cerber pentru a nu o lăsa călcată în picioare, a lovit în cei care încă rătăcesc între limbi politice și științifice, la fel cum a fost lovit de cei care îl credeau că este o expresie a cuiva. A interiorizat orice eveniment major din istoria independentă a R. Moldova, s-a aplecat asupra problemelor de istorie, de cultură, de politică și nu cred că a fost ceva important din viața noastră la care Constantin Tănase să nu fi făcut referință. Ca orice om are metehnele și păcatele lui, pe unii poate i-a criticat în exces, pe alții i-a lăudat prea mult, iar despre unii a tăcut. Dar nimeni nu-i poate lua lui Constantin Tănase calitatea de a fi un bun român, care prin toată suflarea lui, prin întreaga operă literară, politică și gazetărească a făcut R. Moldova mai românească. Și poate faptul că a murit într-un moment când țara noastră se revarsă firesc prin integrarea europeană în spațiul de cultură și civilizație românească, este un moment al adevărului lui Constantin Tănase. Pentru că miracolul morții nu constă în ceea ce sfârșește ea, ci în ceea ce începe. Iar transformarea românească și europeană a Basarabiei lui Constantin Tănase abia începe.

Constantin Tănase ne-a mai învățat un lucru la care noi cei din R. Moldova ne pricepem puțin, este adevărat și din cauza altora, care ne-au proiectat așa. Este vorba de capacitatea de a lucra în echipă, de a acționa coerent la nivel de colectivitate. Acțiunea de echipă reflectă mentalul colectiv al societăților în care se desfășoară, nivelul de coeziune națională, socială sau civică, ea presupune o subordonare creativă față de conducere, un nivel sporit de intelect colectiv, putere de sacrificiu, coeziune internă, solidaritatea membrilor, sentimentul de onoare și mândrie pentru sine, colectiv și țară. Constantin Tănase a știut să facă echipe, iar cu acestea să genereze performanță. A început prin a-și crea o familie viguroasă și puternică, care a ajuns un nume de rezonanță în modelarea opiniei publice și a politicilor din stat. A continuat prin activitatea în diferitele publicații și ziare pe care le-a condus, care a culminat cu edificarea TIMPULUI, pe care l-a transformat într-un instrument de opinie absolut unic, un vârf de lance al expresiei gazetărești de sorginte românească din R. Moldova. TIMPUL a însemnat Constantin Tănase, dat TIMPUL a însemnat și echipa creată de marele jurnalist. La fel cum TIMPUL va rămâne întotdeauna echipa creată de Constantin Tănase. Pentru că el a știut să fie un exemplu al jurnalistului care știe să pună într-un tot întreg emoție, pasiune și profunzime academică, lucru care la prea puțini reușește într-o epocă a gazetăriei de bulevard. Prin aceasta a produs o generație de ziariști, un model de emulație, iar opera sa încă urmează a fi înțeleasă. La fel ca și Omul Constantin Tănase.

Adio, prietene Constantin Tănase, ai știut să râzi des și mult, să câștigi respectul oamenilor inteligenți și afecțiunea copiilor, să cucerești aprecierea criticilor onești și să înduri trădarea prietenilor falși, să apreciezi frumusețea, să găsești ce e bun în ceilalți și să lași în urma ta o lume un pic mai bună…

P.S.
Discurs rostit pe 1 noiembrie 2014, la ceremonia de înmormântare a lui Constantin Tănase.