Ultima oră

Marius Lazurca: Ruperea hărţii României Mari de către un deputat socialist nu afectează România

Declaraţia a fost făcută de către Marius Lazurca, ambasadorul României în Republica Moldova, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.

„Cred că acest incident vizează mai curând politica internă a Republicii Moldova. Un politician a ţinut să distrugă un obiect cu uz didactic. Asemenea obiecte de uz didactic care pot sau nu avea o conotaţie politică există foarte multe. De pildă, când se predă istoria URSS, se face uz de harta URSS. Nu te poţi supăra pe creioane. Nu e un moment istoric, ci are legătura cu istoria”, a declarat diplomatul român.

Marius Lazurca a mai spus că România va continua să ajute Republica Moldova. „Nu ne-am pierdut răbdarea. România şi-a asumat un rol faţă de Republica Moldova, unde este o democraţie tânără, cu dificultăţi de creştere. Politica noastră nu se schimbă în funcţie de sondaje. Scopul nostru nu este dispariţia Republicii Moldova, ci consolidarea până va ajunge la statutul de stat membru al UE”, a declarat şeful misiunii diplomatice române la Chişinău.
 
Sursa: IPN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *