Apologeţii teoriei „asupririi basarabenilor de către regimul burghezo-moşieresc al României” fac trimitere frecvent la o scrisoare a lui Alexandru Mâţă, deputat în Parlamentul României. Prin această scrisoare, datată cu 25 decembrie 1919, deputatul basarabean aduce la cunoştinţa prim-ministrului Alexandru Vaida-Voievod „devierile de la normele democratice” şi „abuzurile administraţiei româneşti” din Basarabia. Despre cât de importantă este această scrisoare pentru cei ce venerează regimul sovietic şi urăsc România vorbeşte şi faptul că ea a servit drept cap de acuzare în dosarul lui Pan Halippa, condamnat de sovietici în anul 1952 la 25 ani de muncă de corecţie în lagăr şi că a fost republicată, după 1990, de mai multe ori, în presa comunistă de la noi în calitate de „mostră” de pur adevăr la acest subiect. În fine, la articolul nostru „Sediul NKVD-ului, locul atrocităţilor comuniste din Chişinău” din TIMPUL, 16 iulie a.c. (https://www.timpul.md/articol/sediul-nkvd-ului-locul-atrocitatilor-comuniste-din-chisinau-13361.html) un forumist a reprodus această scrisoare integral, concluzionând că în ea se vede adevărata atitudine a României faţă de Basarabia şi basarabeni.
Ceea ce ne interesează în continuare însă este soarta şi activitatea lui Alexandru Mâţă până la 1940, dar, mai ales, după 28 iunie 1941, fiindcă cei pe care i-a aşteptat Al. Mâţă timp de 22 de ani aveau să-i dea mari bătăi de cap.
Se naşte la 16 iulie 1890 în comuna Baraboi, jud. Bălţi. Tatăl său era un ţăran înstărit – avea zece desetine de pământ. Termină şcoala primară din sat, apoi Şcoala spirituală din Edineţ şi Seminarul duhovnicesc din Chişinău. În 1911 devine student la Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii din Varşovia, iar în 1913 se transferă la Universitatea din Odesa, pe care o termină în anul 1916. La 1 ianuarie 1917 este înscris la Şcoala de artilerie din Odesa, iar după terminarea acesteia, de la 1 iulie a aceluiaşi an, pentru câteva luni, se va afla în serviciu la Ţarskoe Selo, de unde revine la Odesa. În toamna lui 1917, unitatea în care se afla a fost transformată în cea de-a doua baterie a Republicii Democratice Moldoveneşti şi Alexandru Mâţă ajunge din nou în Basarabia. În martie 1918 este ales judecător de conciliere la Baraboi, iar în 1919 demisionează din acest post în legătură cu alegerea sa în calitate de deputat în Parlamentul României pe listele Partidului Ţărănesc Basarabean. În 1921 termină Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi. Din acel an, cu intermitenţe, viaţa lui este legată de avocatură şi politică.
În perioada 1919-1940, Alexandru Mâţă a fost ales de cinci ori deputat în Parlamentul României (1919, 1920, 1922, 1928 şi 1939). În 1939, odată cu formarea Frontului Renaşterii Naţionale, fără a fi obligat (obligaţia fiind doar a funcţionarilor publici), se înscrie în partidul lui Carol al II-lea, devenind din nou deputat.
La 26 iunie 1940, Alexandru Mâţă se înscrie în Comitetul pentru întâmpinarea Armatei Roşii, rostind chiar un cuvânt de salut. Lucrurile însă iau o întorsătură nedorită pentru el un an mai târziu, după ocuparea Basarabiei de către sovietici. Este reţinut la 11 iunie şi arestat la 14 iunie 1941, decizia despre arest fiind semnată de Nikolai Sazîkin, comisarul NKVD al RSSM. Învinuirea era standard: a fost activist al Partidului Naţional-Ţărănist, pe ale cărui liste a fost ales deputat în Parlamentul României; după „restabilirea” puterii sovietice în Basarabia a exprimat viziuni duşmănoase faţă de Uniunea Sovietică.
Odată cu declanşarea acţiunilor militare, la 22 iunie 1941, urmele lui Al. Mâţă în Basarabia se pierd. Îl regăsim, în toamnă, la Ivdellag, regiunea Sverdlovsk, în lagărul nr. 1 pentru basarabeni. Simţind că situaţia este gravă pentru el, încearcă să-şi salveze pielea. Astfel, la nenumăratele interogatorii va declara că a apărat comuniştii în procesele intentate de autorităţile române; că a fost un antifascist (sub masca cărora se ascundeau comuniştii); că a contribuit la formarea „Blocului pentru apărarea libertăţilor democratice” (şedinţa publică de aderare a avut loc la Hotelul „Metropol” din Chişinău, la 9 februarie 1936); că a candidat la alegerile parlamentare din 1939 la recomandarea Partidului Comunist; că un timp a plătit cotizaţiile de membru al PCR; că a intrat benevol în avocatura sovietică; că încă în anul 1935 a expediat o scrisoare procurorului prin care îl informa că el crede doar în Partidul Comunist şi în revoluţia proletară; că la lecţiile publice ţinute deschis a apărat Uniunea Sovietică; că ziarul „Universul” de la Bucureşti l-a numit „mâţă comunistă” (!) şi cerea arestarea lui, iar Lucreţiu Pătrăşcanu i-ar fi zis: „Te consider comunist” etc.
Totodată, se mândrea că, în cariera sa de avocat, a apărat-o pe renumita comunistă Ana Pauker. În 1936 s-a deplasat special la Craiova, la procesul învinuirii acesteia de activitate subversivă contra statului român şi activitate comunistă (Pauker se va afla în puşcărie până în 1941, când a fost schimbată pe Ion Codreanu, deputat în Sfatul Ţării, capturat de bolşevici în iunie 1940). La unul din interogatorii, Al. Mâţă avea să insiste că Pauker ar putea demonstra nevinovăţia lui.
Cu toate acestea, Alexandru Mâţă a fost ţinut în lagăr, iar NKVD-iştii nici nu vroiau să audă despre meritele lui. Maşina sovietică de exterminare îşi făcea datoria fără excepţii.
La 5 martie 1942 îi este înmânat rechizitoriul. Articolele încriminate erau grave: art. 54. p. 13 şi art. 54 p. 10 Cod Penal al RSS Ucrainene – „Lupta activă împotriva clasei muncitoreşti şi a mişcării revoluţionare” şi „Agitaţie şi propagandă contrarevoluţionară”, care se soldau, de obicei, cu împuşcarea sau, în cel mai bun caz, cu 25 de ani de muncă de corecţie în lagăr.
Alexandru Mâţă nu recunoaşte învinuirile care i s-au adus. Cu un licăr de speranţă în suflet, la 11 septembrie 1941 şi, pentru a fi sigur că mesajul a ajuns la destinatar, la 26 septembrie acelaşi an, îi scrie două scrisori (prin intermediul secretariatului Kominternului şi al lui Gh. Dimitrov) Anei Pauker, despre care se spune că avea influenţă asupra sovieticilor.
Nu se cunoaşte care a fost reacţia ei, însă la începutul lunii ianuarie 1942 Al. Mâţă este transferat din gulag şi de la munci silnice la închisoarea internă a NKVD-ului din reg. Sverdlovsk, aşa cum se preciza în dispoziţie: „pentru anchetare mai detaliată, prin intermediul instituţiilor specializate şi persoane aparte”. Semn bun pentru Mâţă. Cu toate acestea, în anul 1942 este supus de nenumărate ori interogărilor, ca abia la 30 septembrie 1942 anchetatorul, spicuind din mărturii „meritele” lui Al. Mâţă faţă de mişcarea comunistă din Basarabia, să claseze dosarul. Este eliberat din închisoare la 22 octombrie 1942, fiindu-i însă menţinută interdicţia de a părăsi regiunea.
Nu se ştie ce s-a întâmplat ulterior cu el. Soţia sa, Ioana, fusese şi ea deportată, dar la momentul eliberării sale Al. Mâţă nu a putut afla nimic despre ea.
Paradoxul acestui destin omenesc constă în faptul că foarte mulţi dintre cei care, pe teritoriul Basarabiei ca parte componentă a României, au luptat pentru cauza comunistă şi „eliberarea de sub jugul ocupanţilor români”, şi-au terminat cariera de revoluţionari în gulagurile deschise pentru ei de „scumpa Uniune Sovietică”.
Mihai Taşcă,
dr. în drept, secretarul Comisiei prezidenţiale
pentru studierea şi aprecierea regimului
comunist totalitar din R. Moldova
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
