Afaceri

Merele noastre trec Prutul cu greu

Cele mai importante centre comerciale din România nu au și nici n-au avut mere moldovenești pe rafturi. Specialiștii susțin că exportul merelor în România întârzie, pentru că moldovenii nu doresc să se asocieze, iar partea românească continuă să importe mere din Polonia sau Serbia, unde acestea sunt sortate, iar agricultorii asociați.

În această vară, Rusia a impus embargo asupra fructelor moldoveneşti, din cauza unei „insecte periculoase”. Din acel moment, producătorii moldoveni au fost puși în situația să-și caute alternative și drept rezultat s-au orientat spre piața din UE. Totuși, cele mai mari speranțe agricultorii le-au avut față de țara vecină România, care, la rândul ei, și-a arătat interesul față de merele moldovenești. De altfel, și statul s-a implicat întru susținerea producătorilor autohtoni, iar pentru aceasta reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) au purtat discuții cu vecinii de peste Prut.

Merele moldovenești „au pornit” în România încă de luna trecută

Într-o emisiune la postul public de televiziune, Iurie Leancă a declarat că magazinele METRO Cash & Carry din România deja au început să achiziționeze mere moldovenești. Potrivit premierului, primele camioane cu fructe au pornit joi, 28 august. El a mai menționat că, în prezent, se negociază și cu multe magazine din alte țări, care ar fi dispuse să primească mere moldovenești.


Mere moldovenești

În cadrul unei vizite la București, efectuată de producătorii autohtoni, s-a aflat că reprezentanţii rețelelor Carrefour, Lidl, Auchan, Kaufland, Selgros, Penny Market și Profi din România sunt dispuse să achiziționeze fructe din R. Moldova. În cadrul acestor convorbiri, delegația moldovenească a fost condusă de viceministrul Agriculturii Vlad Loghin.

Așadar, conaționalii noștri au vizitat câteva magazine pentru a studia procedurile de livrare, depozitare și comercializare a fructelor și legumelor proaspete.

La câteva săptămâni de la această vizită, reporterii TIMPUL au decis să telefoneze la cele mai mari rețele de supermarketuri din România și să afle dacă merele moldovenești au ajuns totuși pe rafturile de peste Prut. Drept rezultat, atât reprezentanții rețelei de magazine Metro din Iași, cât și cei ai rețelei Auchan din aceeași localitate, au declarat că nu au și nici n-au avut în stoc mere din R. Moldova. Potrivit unor basarabeni care-și fac studiile la Iași, pe rafturile magazinelor de acolo se vând multe mere din Olanda sau Serbia, iar de merele moldovenești – nici vorbă.

„Agricultorii ar putea exporta mere în UE, dar nu vor să se asocieze”

O soluție care ar putea salva producția de mere din acest an este ca agricultorii să le transporte împreună (organizat). De această părere este Sergiu Țirigan, șeful-adjunct al Direcției marketing și relații internaționale din cadrul MAIA.

„Reprezentanții centrelor comerciale din România au nevoie de cantități enorme de mere și, prin urmare, ei trebuie să fie siguri că producătorii noștri vor livra fructe pe termen lung. Din păcate, la noi, oamenii nu vor să se asocieze, deoarece consideră că individual vor avea mai mult de câștigat. Însă anume din această cauză riscă să nu aibă unde-și comercializa producția”, subliniază îngrijorat Țirigan. Specialistul a mai menționat că sarcina ministerului e să creeze o platformă de comunicare dintre producătorii și agenții economici din România, iar la final aceștia singuri trebuie să decidă unde, când și cu cât vând marfa. Șeful-adjunct zice că unii producători moldoveni au reușit deja să semneze contracte cu parteneri din România, alții încă duc tratative.

Conform datelor MAIA, acordul care prevede posibilitatea ca moldovenii să exporte mere în România a intrat în vigoare în prima zi a lunii septembrie.

„Producătorii trebuie să discute cu reprezentanții hipermarketurilor din România”

În afară de Guvernul României, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de la București, moldovenii au primit un semnal pozitiv și din partea Asociației Marilor Reţele Comerciale de peste Prut.

Reprezentanții marilor retaileri și-au manifestat, în general, interesul pentru susținerea producătorilor din R. Moldova, iar Delia Nica, vicepreşedinte al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România, a propus ca în perioada următoare să aibă loc discuții între fiecare hipermarket și producătorii moldoveni, în vederea dezvoltării unui parteneriat avantajos pentru ambele părți.

După ce s-au întâlnit reprezentanții celor două state vecine, angajații Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România au trimis în R. Moldova o echipă de experți pe domeniul fitosanitar pentru a pune la punct procedurile de acces ale produselor agricole pe piața comunitară.

Un măr pentru fiecare pasager

Pentru a mai sprijini pomicultorii din țară, guvernul și-a propus să desfășoare mai multe acțiuni. Una dintre ele este intitulată „Un măr pentru fiecare pasager”. În cadrul acesteia, compania „AIR Moldova” va oferi pasagerilor mere, struguri şi prune achiziționate de la producătorii autohtoni.

Dragoș Turea, angajat la „AIR Moldova”, a declarat că din 5 septembrie, de după-amiază, toți pasagerii care urmau să zboare de pe Aeroportul Internațional Chișinău primeau câte un măr la intrarea în avion.


„Acțiunea un măr pentru fiecare pasager”. Sursa foto: AIR Moldova

Începând cu această toamnă, UE va dubla cota la importul de fructe şi legume moldoveneşti. Anunţul a fost făcut de comisarul european pentru sănătate şi protecţia consumatorului, Tonio Borg. El a menționat că standardele UE, aplicate în privinţa legumelor şi fructelor, sunt foarte înalte şi după ce vor ajunge pe piaţa europeană, produsele moldoveneşti vor avea acces în toată lumea.

Până la embargoul impus de Federația Rusă, 95 la sută dintre merele moldovenești ajungeau la ruși. În urma acestor sancțiuni, statul a decis să susțină agricultorii cu câte 1,5 lei pentru un kg de mere. Regulamentul cu privire la compensare a intrat în vigoare pe 3 septembrie curent. Reprezentanți de la MAIA susțin că acești bani îi vor putea primi doar producătorii care vor da merele la procesare și vor prezenta factura respectivă. În acest an, întreprinderile care procesează merele plătesc fermierilor între 0,5 și 0,7 lei pentru un kg. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *