Actualitate

Meteorologii anunţă lapoviţă. Poliţia recomandă prudenţă maximă în trafic

Meteorologii au anunţat vânturi puternice, temperaturi scăzute şi precipitaţii sub formă de lapoviţă în toată ţara. În acest sens, inspectorii de patrulare atenţionează şoferii, dar şi pietonii, să manifeste maximă prudenţă şi să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie.

Poliţiştii le recomandă şoferilor să manifeste prudenţă sporită şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Şoferii sunt îndemnaţi să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare când carosabilul este umed, coperit de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă este mult mai mare.

De asemenea, şoferii trebuie să folosească corespunzător atât sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi pe cel de climatizare şi dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic, să nu bruscheze comenzile şi să folosească cu preponderenţă frâna de motor, să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe.

Şi pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât e posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *