- Dle preşedinte, cum explicaţi metamorfoza la care s-au dedat oamenii noştri după destrămarea URSS, când, peste noapte, s-au transformat din atei în creştini, din securişti în unionişti, din comunişti în patrioţi? Dacă nu cădea imperiul, n-ar fi cântat aceştia în continuare osanale lui Lenin?

- Mai uşor îmi este să răspund la prima parte a întrebării. Consider că relaţia fiecărui om cu Dumnezeu este una personală, iar la oamenii noştri aceasta mai întâi s-a prefigurat, devenind apoi consistentă. Nu ştiu cum aţi crescut voi, tinerii, însă noi, deşi am fost octombrei, pionieri şi comsomolişti, respectam învăţăturile părinţilor, ne făceam cruce înainte de culcare şi-i mulţumeam lui Dumnezeu când ne sculam de la masă. În volumul III al memoriilor mele, care urmează să apară, am un capitol întreg despre revenirea la credinţă. La acest capitol, majoritatea celor din generaţia mea au fost sinceri şi cei şapte ani de acasă au însemnat foarte mult pentru noi. Adică, n-a fost nevoie de o reorientare a mentalităţii noastre. Când am revenit la credinţă, cei care cu adevărat credeau au creat condiţii pentru ca lumea să se poată ruga lui Dumnezeu, restabilind şi construind mănăstiri şi biserici. Cu siguranţă, totuşi, printre aceştia erau şi oameni care îşi făceau cruce pentru că aşa-i la modă. Dar, dacă toţi cei care îşi fac cruce ar fi sinceri, cred că astăzi n-am fi atât de uitaţi de Dumnezeu, lăsaţi singuri, ca să nu putem găsi înţelegere reciprocă.

„Am fost şi sunt adeptul limbii române”

- După prima metamorfoză, a urmat imediat alta. Moldova, care protesta contra comunismului, le-a încredinţat neîntârziat votul de încredere aceloraşi comunişti, numiţi agrarieni. Chiar şi astăzi, circa 40% din cetăţeni votează cu PCRM…

- Acum, lumea nu este procomunistă. Pentru PCRM votează nostalgicii după facturile mai ieftine la gaze şi preţurile mai mici, care cred că doar adepţii ideologiei vechi sunt capabili pentru schimbări. Noi vedem că, timp de opt ani de guvernare comunistă, nu s-a schimbat nimic, dar lor le pare altfel. Şi asta - deoarece comuniştii au ştiut să-i manipuleze prin majorări nesemnificative la pensii şi salarii. Şi vor vota oamenii noştri cu comuniştii atâta timp cât nu există o bună înţelegere la vârful piramidei democratice. Pericolul revenirii PCRM la putere ar trebui să unească AIE.

- Unele voci vă acuză că aţi fi putut decreta româna ca limbă de stat, ca să nu avem şi astăzi moldoveneasca în Constituţie. De ce n-aţi făcut-o?

- Aceasta nu era prerogativa preşedintelui, deşi eu, în principiu, am salvat limba română. După mişcările studenţeşti din 1995, printr-un moratoriu, am îngheţat situaţia şi de atunci în şcoli se studiază limba română. Eu am fost şi sunt adeptul limbii române. În 1995 am venit şi cu o nouă iniţiativă în parlament, solicitând restabilirea adevărului ştiinţific în Constituţie. Dar, din păcate, n-am fost susţinut. În genere, după 1990, în toate documentele de la preşedinţie veţi găsi doar noţiunea de limbă română. Mai bine zis, româna nu era decretată de jure, ci de facto. Mai mult n-am putut să fac nimic.

„Oamenii teferi la minte n-au făcut alt imn”

- De ce primul imn al RM a fost „Deşteaptă-te, române!”, ceea ce a trezit şi speranţe că ne vom uni cu România? Sau, la început, credeaţi şi dvs. că va fi aşa?

- Nu credeam că unirea e posibilă, pentru că sunt un om realist şi cunoşteam situaţia din societate. O simplă abordare avea să fie compromisă din start. Imnul „Deşteaptă-te, române!” a fost adoptat pe valul euforiei de după semnarea Declaraţiei de Independenţă. Propunerea a venit din partea lui Ion Hadârcă. Această decizie a avut şi aprecieri negative. Nu vreau să dau nume, dar se producea presiune asupra mea, ca, prin decret, să înlocuiesc imnul cu „Tatăl nostru”. Schimbarea imnului a fost şi un cal de bătaie al agrarienilor în campania electorală următoare. Ei au anunţat un concurs, care a eşuat, după care parlamentul a decis să avem ca imn temporar, până la elaborarea celui nou, cântecul „Limba noastră”. Bineînţeles că oamenii teferi la minte nu s-au încumetat să facă alt imn...

- Cine sunt „oamenii teferi la minte”?

- Cei care puteau elabora un nou imn erau adepţii imnului „Deşteaptă-te, române!”. Ceilalţi, care doreau alt imn, nu erau în stare să-l alcătuiască. E mai bine să fie un cântec despre limbă, decât unul patriotic, în stil vechi, totalitar şi ideologic argumentat.

- Care a fost scopul organizării Congresului „Casa Noastră - Republica Moldova”, eveniment apreciat de mass-media ca o aderare a dvs. la tabăra promoldovenistă?

- Nu e niciun secret. Îmi pare rău că încă n-am reuşit să scot volumul de memorii în care este descris evenimentul. Dar eu m-am pocăit de mai multe ori în faţa celor cărora nu le-a plăcut acea manifestare. Scopul congresului a pornit de la ideea că nu aveam stabilitate economică şi socială şi tot timpul dezbăteam doar chestiuni politice. Eu am optat întotdeauna pentru o armonie interetnică în RM, unde 35% din populaţie sunt alolingvi. Şi aceştia nu sunt vinovaţi că independenţa i-a găsit aici. Ei au fost trimişi de regim să muncească şi să trăiască în Moldova. Reproşurile la acest capitol le putem adresa doar regimului sovietic totalitar, care intenţionat a rusificat RM. Este altă problemă comportamentul acestora faţă de băştinaşi, care uneori e regretabil. Oricum, începând construcţia statului de la zero, noi trebuia să ne consolidăm, cu participarea întregii populaţii. De aceea, le-am spus colegilor mei, inclusiv celor din Frontul Popular (FP), că nu avem altă soluţie decât să-i împăcăm pe toţi. Celor nemulţumiţi de Mişcarea de eliberare naţională urma să le explicăm că nu se poate ca o majoritate de 65% să nu-şi vorbească limba, să nu-şi cunoască istoria. Iar etnia majoritară trebuie să-i respecte pe ceilalţi. Prin acel congres urmăream să-i atragem pe toţi, ca să devină adepţii făuririi unui stat unitar al tuturor etniilor de pe acest teritoriu. Şi nu Snegur de unul singur a luat decizia. A fost ideea lui Ion Druţă, care zicea că băieţii ăştia din Frontul Popular o iau razna şi că trebuie de făcut ceva, ca să ne consolidăm.

„Frontul a dat uitării meritele lui Costin”

- Care credeţi că a fost rolul fronturilor populare, dacă ne amintim de cunoscutele liste, despre care dl Moşanu mă sfătuia să nu vorbesc, prin care CC recomanda anumite persoane care să facă parte din front?

- Despre liste nu ştiu absolut nimic şi nici nu vreau să ştiu. Nu-mi doresc să fie altfel decât am perceput eu această mişcare şi rămân pe poziţia că iniţiatorii Mişcării de eliberare naţională au fost scriitorii, susţinuţi de întreaga intelectualitate, care s-au unit în Frontul Popular. Eu am fost singurul din Biroul CC care am simpatizat din start Mişcarea de renaştere naţională. Vă daţi seama că am avut şi de suferit. Am avut, practic, cel mai greu cuvânt de spus în cadrul întâlnirilor cu iniţiatorii Frontului Popular: Ion Hadârcă, Mihai Ghimpu, Nicolae Costin. Împreună am pregătit prima Mare Adunare Naţională şi m-am bucurat că ei s-au ţinut de cuvânt şi n-am avut parte de incidente.

- Însă intelectualitatea a fost treptat înlăturată din Front de către aşa-zisa echipă tânără, condusă de Iurie Roşca. Cine putea să stea în spatele său?

- Nu ştiu, dar ceea ce spuneţi dvs. este absolut corect. Eu nu pot pricepe nici azi de ce Frontul a început să dea uitării meritele lui Nicolae Costin, care a fost nu numai înlăturat, dar şi acoperit - am impresia că intenţionat - de uitare.

- Poate că la mijloc se ascunde decesul subit al lui Costin, care se presupune că a murit fiind intoxicat cu cesiu radioactiv?

- Alţii pot avea alte explicaţii, dar eu cred că lucrurile sunt mai simple. Intelectualii erau înlăturaţi, probabil, pentru ca cineva să-şi însuşească meritele lor.

„ADR s-a destrămat la iniţiativa dlui Roşca”

- Dar cu ce scop Roşca a trădat, în 1998, Alianţa pentru Democraţie şi Reforme (ADR)?

- Atunci, Frontul venea întotdeauna cu mari pretenţii, care nu ţineau de reforme sau dezvoltare, ci de funcţii şi alte cerinţe minuscule, care nu puteau fi îndestulate. Având în spate o campanie electorală parcursă împreună cu dl Roşca, în care el s-a comportat excelent, nu puteam să mă gândesc la o asemenea întorsătură. Nu ştiu de ce el s-a revoltat contra guvernului Sturza în momentul în care acesta trebuia susţinut. Astfel, ADR s-a destrămat la iniţiativa dlui Roşca. El a arătat aceeaşi faţă şi în 2005, când a favorizat realegerea lui Voronin în calitate de preşedinte. Nu ştiu ce concluzii să tragem.

- De ce a fost demis Mircea Druc? El spune că Moscova făcea presiuni asupra Chişinăului în acest sens, dar că şi Boris Birştein şi-a adus aportul, după ce Druc a refuzat să-i vândă hotelul CC.

- Demisia lui Druc nu trebuie legată de numele Snegur. În niciun caz! Vă spun cu certitudine că niciun demnitar de la Moscova nu a făcut presiuni asupra mea, deşi Druc le făcea acolo probleme. Când se ducea la şedinţe, îi întreba: „De ce mă chemaţi aici? Cine sunteţi? Noi suntem republică, dar voi?”. Şi asta - încă pe timpul puterii sovietice. El avea un comportament special, pe care nu i l-am reproşat, apropo, niciodată. Iniţiativa de a-l demite a venit de la aceiaşi deputaţi din Front, care mi l-au propus. Văzând că, la modul practic, treburile în economie şi sfera socială mergeau prost, deputaţii au cerut să-i asculte raportul şi i-au acordat vot de neîncredere. Iarăşi toată vina a căzut pe capul meu. Ţin minte cum striga la mine Leonida Lari: „Dle Snegur, faceţi ceva, că ăştia îl dau afară!”. Ce puteam să fac? Să merg împotriva parlamentului, când situaţia în ţară era critică?

„După mine, Birştein respecta legea”

- Unii premieri, pe care i-am intervievat, spun că Birştein v-a fost prieten sau consilier şi că numai dvs. aţi putea să ne explicaţi ce rol a avut acesta în viaţa politică şi economică a RM.

- O spun foarte răspicat că, în viziunea mea, dl Birştein nu a adus niciun prejudiciu RM. El a încercat sincer să facă investiţii în RM. A privatizat, mi se pare, o parte din „Seabeco”. A încercat să revigoreze o fabrică avicolă din Comrat, dar autorităţile locale l-au alungat. A investit într-un complex de porcine de la Soroca, a construit o minifabrică de mezeluri. L-am cunoscut, dar n-am avut niciun favor din partea lui. După mine, el respecta legea. S-a vorbit foarte mult despre nişte operaţii ilicite cu paşapoartele, dar…

- …pentru utilajul primit de la firma „Seabeco”, fiecare cetăţean al RM plătea firmei câte 20% din preţul fiecărui paşaport chiar şi după ce contractul respectiv expirase. Frauda a fost confirmată şi de Garda Financiară.

- Eu nu mai eram la putere, când a expirat contractul. Şi nu vreau să mă refer la acţiunile lui Birştein despre care nu am cunoştinţă.

- Dar de ce toate persoanele-cheie din politica noastră, fără excepţie, se eschivează să abordeze acest subiect, motivând că nu ştiu nimic? Şi asta în condiţiile în care această firmă a furat, cu acceptul statului RM, sume uriaşe de bani de la cetăţenii săraci…

- Întrebaţi-i pe ei. Eu nu pot să explic.

„Despre semnătura lui Hadârcă nu ştiu”

- Generalul Ion Costaş face public, în cartea sa, actul prin care a fost eliberat din arest Igor Smirnov, în care figurează şi semnătura lui Ion Hadârcă. La rândul lor, Moşanu şi Druc afirmă că dvs. singur trebuia să semnaţi, dar l-aţi atras pe Hadârcă, ca să nu răspundeţi de consecinţe…

- Vă rog să mă credeţi, nu ţin minte cine a semnat. Dar nu trebuie de căutat aici mare politică, pentru că s-a luat o decizie de comun acord. Calea ferată ne era blocată în prag de iarnă şi în RM nu puteau intra eşaloanele cu cele necesare pentru sezonul rece. Am încercat să mutăm trecerea transportului feroviar prin Ocniţa, dar nu eram pregătiţi… Despre semnătura lui Hadârcă nu ştiu. Poate că era ceva legat de procedura de amnistiere…

- Acum câţiva ani, la o lansare de carte, dvs. aţi declarat că lumea trebuie să ştie că România ne-a ajutat foarte mult în timpul conflictului armat de pe Nistru. Cu ce ne-a ajutat, cu armament? Şi e adevărat că Sangheli s-a achitat pentru asta?

- România ne-a susţinut, pentru că noi n-am avut cum ţine piept hoardelor de mercenari. Haideţi să vă spun aşa: ne-a susţinut logistic. Aşa-i mai bine. Şi nu s-a achitat Sangheli, ci Muravschi. Am explicat şi în cadrul dosarului Pasat că dl Muravschi a venit şi mi-a spus că România dorea un avion MiG 29, care costa 30 mln. dolari, aproape cât ajutorul logistic. Şi eu am acceptat.

„Odată cu crearea CSI, se desfiinţa URSS”

- În memoriile dvs., lămuriţi că aţi semnat acordul de aderare la CSI doar în scop economic. Ce privilegii concrete ne-a adus această aderare?

- M-a sunat deunăzi şi Andrei Strâmbeanu, ca să mă întrebe ce-i cu CSI-ul. Am luat cartea mea şi i-am citit că, odată cu crearea CSI, se desfiinţa URSS. Eu am semnat declaraţia, pentru că ea însemna dispariţia imperiului sovietic. Şi am semnat cu specificarea că RM va participa numai la blocul economic al Comunităţii. Acum, putem vorbi multe, dar atunci ne gândeam să nu admitem ruperea bruscă a legăturilor cu partenerii noştri din complexul economic unic al fostei URSS. Dacă n-aş fi semnat, am fi avut mult de suferit în haosul de atunci. Pe parcurs, însă, lucrurile se schimbă…

- Mai scrieţi în memorii că, înainte de a pleca la Almatî, unde aţi semnat actul respectiv, v-aţi consultat cu politicienii de la Chişinău. Unii dintre ei însă spun că minţiţi. Mihai Ghimpu, de pildă, îşi aminteşte că mai întâi le-aţi fi spus că nu veţi merge, apoi i-aţi fi asigurat că doar veţi participa, dar v-aţi întors cu actul semnat….

- Aşa spun ei. Eu nu ţin minte, dar, desigur, m-am consultat cu toată conducerea. Apropo, trebuia să meargă şi dl Vasile Nedelciuc, ca preşedinte al Comisiei parlamentare pentru relaţii externe, dar el a refuzat în ultimul moment. Iar acolo am luat decizia după unele discuţii. Cum puteam să nu semnăm, dacă nu erau alte soluţii? Noi nu eram Ţările Baltice, care, declarându-şi independenţa, s-au bucurat imediat de un suport substanţial din partea comunităţii europene.

„Hadârcă şi Scalnâi l-au cerut pe Lucinschi”

- Alt personaj interesant din politica noastră a fost Petru Lucinschi. În 1990 a venit în Moldova, susţinând nomenclaturiştii să obţină majoritatea în parlament. Apoi, pe neaşteptate, a devenit preşedinte al parlamentului, după demisia lui Moşanu, când dvs. îl pregăteaţi pentru această funcţie pe Victor Puşcaş... Ce părere aveţi despre activitatea sa politică?

- Am să vă povestesc, fără a-i da caracteristici dlui Lucinschi. Am activat împreună, suntem în relaţii omeneşti şi, când am plecat de la preşedinţie, mi-am zis că n-am să dau aprecieri succesorilor mei. În toamna lui 1989, după protestele de la MAI, fostul prim-secretar de partid, Simion Grossu, şi-a prezentat demisia. Atunci, la Chişinău, s-a lansat o mişcare cu participarea lui Ion Hadârcă, a Ludmilei Scalnâi şi a altora, care solicitau întoarcerea în RM a lui Lucinschi, pe atunci secretarul II al CC din Tadjikistan. Se presupunea că el ar putea consolida societatea, fiindcă se bucura de autoritate şi în faţa minorităţilor naţionale. Problema a fost consultată cu activul de partid, inclusiv cu mine. Până atunci, căile noastre nu s-au intersectat, dar ştiam că este un om cu multă carte şi mi-am dat acordul. Cât priveşte alegerea sa în calitate de spicher, într-adevăr îl pregăteam atunci pentru această funcţie pe Puşcaş, iar dl Lucinschi era, dacă nu greşesc, la Moscova…

- Să înţelegem că vă doreaţi ca Moşanu să-şi dea demisia?

- Nu, niciodată. Eu am o părere bună despre dl Moşanu şi nu ştiu de ce el a plecat din fruntea parlamentului. A făcut-o împotriva voinţei mele şi a rămas pe aceleaşi poziţii şi astăzi. …Poate că şi-au dat demisia pentru că situaţia din legislativ era atunci dezastruoasă şi ei nu găseau ieşire din criză. Atunci, eu m-am pronunţat pentru Puşcaş. Dar, într-o bună zi, fiind la Edineţ, am aflat că parlamentul l-a ales spicher pe dl Lucinschi. Ce puteam să fac?

- Se pare că criza politică actuală, când RM nu poate să-şi aleagă preşedintele, este şi o consecinţă a insistenţei lui Lucinschi, din 1998-1999, de a ne transforma ţara în republică prezidenţială…

- Acest lucru l-am recunoscut şi eu. Decizia de a ne numi republică parlamentară a fost una greşită, iar imboldul de a o adopta a venit de la ideea dlui Lucinschi de a avea republică prezidenţială. Rămân la părerea că trebuie să revenim la alegerea preşedintelui de către tot poporul.

„Până la celelalte alegeri, AIE are şanse”

- De ce nu vreţi ca fiica dvs., Natalia Gherman, să fie preşedinte?

- Nici nu i-a propus nimeni, nici ea nu doreşte, nici eu nu o sfătui. Îi stă bine în calitate de negociator principal din partea RM a procesului de integrare europeană. Mai onorabilă funcţie pentru noi nu poate exista.

- Care ar fi soluţia optimă de depăşire a crizei politice actuale din RM: un consens cu PCRM, modificarea Constituţiei sau alegerile anticipate?

- Sunt categoric contra anticipatelor. În privinţa negocierilor cu comuniştii, trebuie să vedem mai întâi condiţiile rezonabile propuse de ei. Fără cedări este imposibil de ajuns la un consens, dar, totodată, faptul că ei cer demiteri în şir înseamnă un refuz de a negocia. În caz contrar, s-ar putea de organizat un nou referendum pentru modificarea art. 78 din Constituţie, pentru ca poporul să-şi aleagă preşedintele.

- Ce şanse de supravieţuire îi daţi AIE?

- Eu doresc să inspir optimism şi cetăţenilor, şi Alianţei, şi să spun că nu este încă totul pierdut. În Alianţă există oameni raţionali, pe care îi admirăm şi vedem că au idei foarte bune. Eu zic că, până la celelalte alegeri, Alianţa are şanse.

- Când vor avea loc următoarele alegeri?

- (Râde) Consider că anticipatele, atât de dorite de comunişti, pot fi evitate. Aşa va fi.

Întrebarea lui Mircea Snegur pentru succesorul său, Petru Lucinschi:

Sunteţi satisfăcut de activitatea succesorului dvs., Vladimir Voronin?