Actualitate

Moldovean reţinut de SIS pentru că a luptat în Donbas

Complexul de acţiuni speciale de investigaţii a fost realizat de către ofiţerii SIS în cooperare cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.

Bănuiţii, în vârstă de 30 şi 28 de ani, ar fi participat în calitate de mercenari în entităţile separatiste din autoproclamata republică populară Lugansk.

În cadrul investigaţiilor a fost stabilit că cetăţeana Ucrainei era anunţată în căutare din luna martie 2017 de către organele de ocrotire a normelor de drept ucrainene pentru acordarea suportului entităţilor separatiste. Urmare a celor stabilite, Serviciul de Informaţii şi Securitate a înaintat un demers către Biroul Migraţie şi Azil al MAI cu solicitarea de a declara cetăţeana Ucrainei indezirabilă pe teritoriul naţional, din raţiuni de securitate, ulterior aceasta fiind deferită organelor de forţă ale Ucrainei.

În privinţa cetăţeanului Republicii Moldova a fost iniţiată o cauză penală în baza prevederilor art.141 Cod Penal al R. Moldova. Bărbatul este suspectat de acordarea pe parcursul anilor 2015-2016 a suportului logistic forţelor separatiste, participante la conflictul armat din sud-estul Ucrainei. Persoana a fost reţinută pentru 72 de ore de către Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, aceasta riscă privaţiune de libertate de la 3 la 7 ani.

De menţionat că, Serviciul de Informaţii şi Securitate, în cooperare cu organele abilitate ale statului, precum şi cu partenerii externi, continuă măsurile de prevenire și contracarare a activității de mercenariat și întreprinde acțiuni pentru identificarea şi reţinerea persoanelor care atentează la securitatea națională și regională.

Deşi activitatea de mercenariat este un fenomen relativ nou pentru Republica Moldova, tot mai mulţi conaţionali sunt suspectaţi de implicare în asemenea ilegalităţi. În această ordine de idei, SIS atenţionează cetăţenii asupra gravităţii şi periculozităţii participării în conflicte armate, la acţiuni militare sau la alte acţiuni violente orientate spre răsturnarea sau subminarea orânduirii constituţionale ori violarea integrităţii teritoriale a statului. 

Timpul.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *