Pe Vasile Popa, patronul SRL „Noctiluca” din Negureni, l-am cunoscut acum 20 ani la un scandal iscat de interviul unuia din capii secţiei din sat a Frontului Popular, care declara că toţi specialiştii trimişi conform repartizării trebuie izgoniţi din casele puse la dispoziţia lor de către colhoz. Vasile, originar din satul Mândreşti, absolvent al Facultăţi de Mecanizare a Agriculturii de la Institutul Agricol, se angajase de curând în gospodăria agricolă din Negureni în calitate de inginer, urmând-o pe soţia sa, Ala, care fusese repartizată aici în calitate de economist. Declaraţiile iresponsabile ale frontistului i-au pus în gardă. „La începutul transformărilor democratice puteam rămâne în stradă, căci relaţiile cu conducerea colhozului erau tensionate. Unora li s-a părut că, cu ajutorul formaţiunii politice, poţi să-i mături pe specialiştii colhozului şi să le iei locul. Slavă Domnului, la Negureni nu s-a ajuns la asemenea faptă ruşinoasă”, ne spune liderul.
Azi, SRL „Noctiluca” arendează la Negureni cea mai mare parte a cotelor de pământ, are în posesie peste 100 hectare de pământ arabil, 18 angajaţi permanenţi, iar în activităţile sezoniere - peste 100 de persoane. Profilul societăţii îl constituie cultivarea legumelor şi cerealelor. Aici se aplică pe larg tehnologii noi de creştere a culturilor agricole. 

SRL cu nume de peşte

SRL „Noctiluca” are 10 ani de la fondare, istorie din care poţi face un scenariu de telenovelă moldovenească. Un timp, Vasile a lucrat ca intendent la şcoala din sat, după care a fost invitat să muncească în calitate de inginer-şef la gospodăria agricolă „Negureni”, un fel de succesoare a fostului colhoz. Dar câţiva ani la rând ieşeau din toamnă cu pierderi enorme. Altfel nici nu putea să se întâmple, zice Vasile, fiindcă rânduielile de acolo erau mai rele decât în cel mai păcătos colhoz: nu exista o evidenţă a muncii, specialiştii plecau la bar imediat după şedinţa de planificare, mecanizatorul venea cale de 10 kilometri cu tractorul ca să-şi cumpere ţigări de la magazin, sfecla de zahăr, încărcată în camioane de mare tonaj, nu mai era trecută pe la cântar, începuseră să distrugă ferma-tip pentru a-i lua materialele la construcţia unei săli de nunţi, îşi aminteşte Vasile.
Prin 1998, când a demarat programul „Pământ”, Vasile a decis să gestioneze el însuşi cotele proprii de pământ şi patrimoniul... indecişilor de a deveni proprietari. A contactat vreo 40 de asemenea persoane, majoritatea trecuţi cu traiul în alte părţi. I-ar fi fost mai greu, dacă nu îl ajuta Mihai, un fost coleg de facultate, azi lider agricol într-un sat de lângă Chişinău.
„Înregistrarea societăţii trebuia s-o fac la Chişinău, mult timp nu-i găseam o denumire. Odată, fiind în vizită la fratele care locuieşte la Ciorăscu, mi-a nimerit în mână o enciclopedie de ştiinţe naturale, unde am şi dat de „noctilucă”, un soi de peşte din Marea Neagră care, în întuneric, emană lumină”, povesteşte el.

Creditele - riscul inevitabil

În 2001, Vasile a luat un credit de 667.000 lei pentru procurarea tehnicii agricole. A gajat... casa fratelui său din Ciorescu.
„Ştefan, fratele meu, pentru aceasta şi-a chemat acasă soţia plecată în Italia, căci era necesară şi semnătura ei pe contractul de gaj. De fapt, solidaritatea noastră frăţească (am patru fraţi şi o soră) m-a ajutat să parcurg perioada cea mai complicată. În anul următor am semănat porumb şi floarea-soarelui. Am obţinut o recoltă destul de bună. Porumbul şi răsărita din anul acela m-au ajutat să întorc o jumătate de credit. Peste încă doi ani am scăpat de datorii. Mai trist e că, întrucât ţineam recolta pe făţărea fostei gospodării, m-au furată cu nemiluita. Un an mai târziu mi-am făcut depozit la fermă. Dar iau credite în continuare, fără ele e imposibil să faci agricultură”, mărturiseşte Vasile.
În al doilea an de activitate, a început să cultive şi legume. Mihai, prietenul de facultate, i-a sugerat să nu rateze ocazia de a folosi apele Răutului de alături. A procurat o instalaţie de irigare, a arat trei hectare din matca Răutului, a lucrat pământul cu o freză şi abia la 1 iunie a plantat răsadul în sol, dar în toamnă a obţinut roade deosebite. A restituit datoriile, dar s-a ales şi cu profit. Asta l-a făcut să mărească suprafaţa grădinii până la şase hectare.

Fără irigaţie şi tehnologii noi nu faci agricultură

Pentru a procura o instalaţie de irigare performantă BAUER, Vasile Popa a contractat un alt credit pe care l-a achitat pe parcursul a patru ani. A cumpărat-o direct de la producător. Va mai lua una. „Sfatul meu pentru agricultori: dacă aveţi o sursă de apă, numaidecât încercaţi să cultivaţi legume, care aduc un venit înzecit faţă de cerealele de pe aceeaşi suprafaţă”, zice Vasile, care aplică pe larg irigarea, chiar şi prin picurare. „În 2007, folosind metoda prin picurare, am obţinut 40 de tone de cartofi la hectar, iar anul curent - aproape 50 de tone. Prin aspersiune obţii doar vreo cinci tone”. Agricultorul este participant la mai multe proiecte. A vizitat Austria şi Olanda. Plecarea în Olanda are o poveste. La solicitarea liderului din Negureni, Ion Rusu, ex-ministrul Agriculturii de pe timpul lui Lucinschi şi coordonator de proiect IFAD, i-a trimis doi experţi olandezi care l-au consultat şi i-au făgăduit că îi vor face cunoştinţă cu agricultura performantă. După 10 zile de aflare în Ţara Lalelelor, a susţinut cu brio un fel de test, după care obţinut un proiect de 1,5 milioane de lei, în care 20 la sută a fost contribuţia lui. Numai aşa a putut să-şi obţină o instalaţie de irigaţie prin picurare. Anul acesta a asigurat irigarea prin picurate pe o suprafaţă de 20 hectare. Este o performanţă pentru raionul Orhei.
Pe o bună parte din această suprafaţă cultivă ceapă, cu o roadă de până la 50 de tone la hectar. Cultura se bucură de o cerere sporită pe piaţă, în fiecare zi îi vin comercianţi tocmai din Cimişlia sau Hânceşti şi cumpără câte 3-5 tone de ceapă sau varză. Totuşi, nu poate miza pe o cultură agricolă anume. Motivul e că are contracte cu mai multe supermarketuri care îi solicită producţie diversă. În al doilea rând, urmăreşte cererea pieţei.

Familia

Succesul afacerii Vasile îl datorează soţiei sale, Ala, cu care convieţuieşte mai bine de 25 de ani, dar şi celor patru fraţi. Familia lor are doi copii - Cristina şi Ion, ambii studenţi.
„Am copilărit la Mândreşti, sat unde legăturile de rudenie sunt foarte strânse. Am avut pe lângă acasă vreo 30 de ari, multe animale, o grădină mare - toate ne cereau să muncim. Faptul că am fost deprinşi cu munca din copilărie ne-a ajutat să ne dumerim mai uşor în faţa unor rigori dure. Părinţii ne spuneau că, dacă nu ne vom sprijini unul pe altul, n-o să reuşim în viaţă. Dea Domnul ca şi alte rude să se susţină reciproc aşa ca noi”, spune Vasile Popa.
Ei încearcă să facă o agricultură modernă. Aici nu se fură, nu se aruncă banii în vânt, nu se munceşte fără rost. „Vă simţiţi norocoşi?”, i-am întrebat. „Da, mi-au spus, dar norocul nostru merge în urma experienţei şi cunoştinţelor pe care le-am obţinut cu anii. Ne străduim să fim un exemplu şi pentru alţii: se pot obţine rezultate bune chiar şi în condiţii de criză. Vrem să facem… lumină prin întuneric, precum noctiluca, peştele din Marea Neagră, care dă de ştire prin lumina corpului său”.