Noi le-am dat puterea: ei ce vor face cu ea?

I-am urmărit în aceste zile pe bieţii reporteri, cum încercau să stoarcă din gravii politicieni ceva vizavi de „mersul negocierilor” şi chiar mi s-a făcut milă – de ei, dar nu numai de ei, ci şi de mine, de tine, de el, ea, noi, voi, ei, ele… Unde le-a dispărut dulceaţa din glas, mierea din priviri şi glucoza din gesturi? Infatuaţi şi cu chipuri de granit, ei se uită la reporteri cu priviri oţetite, priviri care, traduse pre limba noastră, înseamnă: unde vă băgaţi, de ce scurmaţi, care-i treaba voastră?!

…Nu este o impresie subiectivă, de moment. Am motive să constat că ceva se ascunde de noi, că ceva urât se pune la cale, că de fapt negocierile se duc, şi foarte insistent, dar în taină, să nu ştim noi, cei care i-am votat şi care rămânem tot ca proştii. Mâna mi se duce automat spre pistol (metaforic vorbind, pentru că n-am pistol şi nici gardă de corp, paza mea fiind asigurată de Cel de Sus) când îi aud pe liderii noştri repetând cu toţii, pe aceeaşi voce, că acum pe ei nu-i interesează funcţiile, ci – ca să vezi minune! – doar principiile şi interesul naţional. Chemaţi medicul, că decedez (mor) de râs! Exact ca şi în 2009 – ei au negociat principiile, nu funcţiile, de aceea am şi aflat abia peste un an al cui e procurorul general…

Alianţele politice sunt de mai multe feluri: bune şi rele, luminoase şi monstruoase ş.a.m.d. Sunt unele însă amăgitoare, ca ciupercile – frumoase la chip, dar toxice. Şi teamă îmi e că alianţa care se naşte acum, în adâncă taină, va fi una frumoasă la chip, dar otrăvitoare ca esenţă. Să dea Dumnezeu să nu am dreptate, dar nu cred, fiindcă, de ce atâta mister despre actul negocierilor? Doar nu se negociază cu americanii amplasarea unei baze militare în centrul Chişinăului, ci altceva, şi anume: ce vor face liderii noştri cu puterea pe care noi le-am dat-o duminica trecută, la alegeri? Ei ar trebui să nu se joace cu focul, căci, dacă ne vor considera proşti cu totul şi ne vor vinde votul, le organizăm noi un 7 aprilie de le iese fumul!