Ultima oră

Nor resurse de gaze naturale descoperite în sectorul românesc al Mării Negre

Descoperirea fiind a doua ca mărime în zona economică a României la Marea Neagră, după zăcământul descoperit de consorţiul Exxon-Petrom. Anuţul a fost făcut de vicepreşedintele Lukoil, Vladimir Nekrasov, în cursul unie întâlniri cu ministrul Energiei, Victor Grigorescu.

Datele au fost obţinute în urma unei evaluări preliminare, care arată că rezervele de gaze evidenţiate până în prezent depăşesc 32 miliarde de metri cubi.

Dacă rezervele sunt confirmate, acestea ar acoperi integral consumul actual al României timp de trei ani. În plus, zăcământul descoperit de consorţiul condus de Lukoil ar fi al doilea ca mărime din sectorul românesc al Mării Negre.

Cercetările din zona Trident vor continua atât prin lucrări de explorare seismică, în baza contractului de concesiune existent, cât şi prin noi forări cu sonda de prospecţiuni, a susţinut Nekrasov.

Cea mai mare descoperire de gaze din sectorul românesc al Mări Negre este cea anunţată de către consorţiul format din grupul american Exxon şi compania OMV Petrom. Acesta a anunţat în 2012 descoperirea unui zăcământ evaluat între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaz în blocul Neptun. Însă unii experţi în energie au afirmat că zăcământul Exxon ar putea depăşi 100 de miliarde de metri cubi.

Sursa: radiochisinau.md
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *