Timpul Liber

O nouă explozie solară, în 2013?

Un fenomen similar a avut loc în 1989

Sub aspect energetic, Soarele este în esenţă un megareactor termonuclear. Interacţionând cu plasma, el generează o serie de efecte periodice cunoscute sub numele generic de activitate solară, incluzând petele pe suprafaţa acestuia, erupţiile solare din ele în cicluri cu o durată medie de 11,2 ani. Intensificarea erupţiilor din petele solare se manifestă prin extinderea treptată a zonelor aurorale cereşti de pe Terra, marcând debutul unui nou ciclu de convulsii solare.

Petele ce apar pe soare sunt semnale care anunţă declanşarea exploziilor solare. Ultima explozie de acest fel a avut loc în martie 1989 şi a fost înregistrată ca fiind cea mai puternică furtună geomagnetică abătută asupra Terrei în secolul XX. O furtună solară poate provoca fenomenul de ejecţie coronală a masei – un nor încărcat cu particule emanate de soare, care traversează spaţiul cu viteze supersonice. Un astfel de fenomen, supranumit Evenimentul Carrington, a lovit Pământul în 1859, când „cea mai puternică erupţie solară cunoscută în istorie” a dublat temporar luminozitatea soarelui. Au urmat, timp de câteva zile, puternice furtuni magnetice cu impact major asupra Pământului.
Eliberările explozive de energie în timpul furtunilor solare aruncă în spaţiu nori de particule atomice, care provoacă radiaţii de microunde şi unde radio. Acestea, la rândul lor, generează pe Pământ interferenţe electrice, afectând ecranele TV şi calculatoarele, creând salturi de tensiune în reţelele şi aparatele electrice până la blocarea lor.

NASA studiază fenomenul

Astăzi, Soarele se află aproape de un final de ciclu al activităţii solare de 11 ani şi a activităţii magnetice de 22 ani. Astfel, furtunile solare, deja declanşate, vor creşte în frecvenţă şi intensitate spre vârful activităţii în anii 2012-2013. Ţinând cont de evoluţiile din trecutul recent – anul 1989 – ale furtunilor solare, dar şi de semnalele mai ameninţătoare ale petelor solare, monitorizate din 2006, savanţii de la NASA au intensificat cercetările spaţiale şi, concomitent, au început să sune alarma, pe alocuri, cam exagerat. NASA a trimis deja o sondă să investigheze problema încă la începutul lunii martie curent. O navă spaţială a Laboratorului pentru Fizică Aplicată a Universităţii „John Hopkins” va ajunge mai aproape de Soare decât oricare altă sondă până în prezent. Cercetătorii se aşteaptă că informaţiile obţinute în această călătorie temerară vor revoluţiona tot ceea ce ştim până acum referitor la Soare şi vântul solar. Primele date au şi început să parvină şi acestea au generat informaţiile apărute în mass-media, precum şi analize legate de riscurile furtunii solare, pe care va trebui să le înfruntăm.

Scenarii optimiste şi pesimiste

Unul din scenariile optimiste este că Terra va suferi doar câteva ore din cauza furtunilor magnetice. Posibil că unii sateliţi vor avea probleme, în funcţie de cât de puternică va fi furtuna, posibil că vor exista anumite probleme în zonele mai nordice (sau sudice, depinde de unghiul sub care va fi lovit Pământul) dar, din fericire, mica noastră planetă are un scut magnetic mai eficient decât îşi închipuie unii. Potrivit unui scenariu mult mai pesimist, aparţinând dr. R. Fisher de la NASA – cataclismul ar putea dura zile şi luni întregi. Cei mai pesimişti, vorbesc însă de ani întregi, estimând eventualele pagube provocate de furtunile solare din 2012-2013 la peste trei trilioane de dolari – cifră ce depăşeşte de 20 ori pagubele provocate de uraganul Katrina. Conform publicaţiei New Scientist, accentuarea furtunilor solare prognozată pentru 2012-2013 ar putea duce la perturbări majore în sistemul de geolocare GPS, în întreaga lume. Autorii publicaţiei au demonstrat că tipul de radiaţie emisă de exploziile solare poate perturba sau chiar întrerupe funcţionarea dispozitivelor GPS. În prezent, avioanele se bazează pe semnalele GPS, dar acestea servesc şi la sincronizarea reţelelor de energie electrică şi de telefonie mobilă. Câteva comisii internaţionale de cercetători studiază problema, încercând să găsească soluţii înainte de 2012.

Câteva concluzii…

Încheind acest mic comentariu, aş menţiona că toate tipurile de explozii, dar mai ales de proporţii gigantice, cum sunt cele solare, sunt fenomene neliniare complicate, care au o multitudine de trasee ale evoluţiei în timp. Astfel, sunt necesare în continuare cercetări permanente ale evoluţiei erupţiilor solare pornite. Concomitent, este necesară extinderea activităţilor legate de evaluarea riscurilor şi impactului unor astfel de hazarduri pentru a lua din timp măsurile de prevenire a unui dezastru de proporţii. Semnalele date în legătură cu activitatea solară din 2012-2013 vor genera investigaţii extinse în dezvoltarea sistemelor adaptive la condiţii extremale de funcţionare. Aceste semnale trebuie să fie auzite şi de comunitatea ştiinţifică din R. Moldova, în elaborarea unor recomandări privind diminuarea impactului furtunii solare asupra diferitelor sfere de activitate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *