Actualitate

O tânără originară din România a murit după ce a căzut din catedrala Saint Paul din Londra

Incidentul s-a petrecut pe 11 octombrie iar acum familia i-a adus un omagiu emoționant.

”Era cea mai frumoasă persoană din lume. Avea o inimă bună și pură. Era o studentă remarcabilă si o patinatoare talentată. Frumoasă, inteligentă și bună”, spune familia ei, într-o declarație dată publicității de poliția londoneză.

Originară din România, potrivit The Sun, Lidia era stabilită în Essex, studia afacerile în Londra și era patinatoare pe gheață.

Lidia a căzut din Whispering Gallery care are un sistem acustic ce permite unei persoane situate la un capăt, să audă șoaptele din celălalt capăt.

A căzut de la 30 de metri în fața turiștilor socați, după ce a trecut dincolo de bariera de protecție, potrivit Daily Mail.

Reprezentanții catedralei s-au declarat profund întristați de moartea tinerei, iar poliția a explicat că nu tratează decesul ca pe un incident suspect.

stirileprotv.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *