O utopie antimasonică

După ce parcurgi cele 187 de pagini ale noului său roman, al patrulea, mi se pare că nu poţi să răspunzi la această întrebare decât într-un singur fel şi anume că societatea sângeroasă (decimată de „legi crude pe care le impuseseră guvernanţii cu scopul de a reduce numărul oamenilor pe pământ”) înfăţişată de autor (tot el e şi proprietarul editurii la care a văzut lumina tiparului romanul) este o pură invenţie de-a sa şi nu are absolut nicio legătură cu dictaturile comuniste sau cu cele fasciste şi nici cu vreo altă societate totalitară care a existat în realitate. Utopia întunecată înfăţişată de Savatie Baştovoi unde întreaga lume este prezentată ca fiind condusă de o mână de indivizi perverşi este un produs, pe de o parte, al fanteziei sale şi, pe de altă parte, se sprijină pe acele fobii care din când în când mai inflamează unele minţi bigote – că lumea ar fi condusă din umbră de anumite forţe oculte. Ei bine, romanul lui Savatie Baştovoi nu se vrea a fi o parodie sau o critică la adresa vreo unei dictaturi cunoscute în istorie, precum era, să zicem, romanul Ferma animalelor al lui Orwell, ci se doreşte a fi ilustrarea acestei spaime, întreţinută artificial de fel de fel de tipi fără scrupule. În cel mai nou roman al său, Savatie Baştovoi îşi imaginează că cei care până mai ieri guvernaseră din umbră lumea, acum ar face-o pe faţă, creând un stat planetar despotic, autoritar şi antiuman prin excelenţă, în care toate legile adoptate (printre care castrarea celui de-al doilea şi al treilea urmaş sau distrugerea familiei şi repartizarea copiilor în orfelinate) sunt îndreptate împotriva omului, având drept scop stârpirea lui. Dar cine sunt aceşti indivizi venali ce au împărţit societatea în două clase distincte, în cei „care au dreptul săi trăiască” şi în cei care au „dreptul să moară”? Parcă temându-se că citititorului o să-i scape răspunsul, scriitorul îţi îndreaptă indexul său omnisicient în direcţia masonilor care, susţine autorul prin gura unui personaj de-al său, „au îngenuncheat omenirea”. Fiindcă viitorul în care-şi plasează utopia Savatie Baştovoi este unul imediat, romanul său devine un fel de avertisment asupra pericolelor care pândesc lumea. De aici se trag şi toate defectele sale, întrucât utopia înfăţişată de scriitor se preschimbă treptat într-o diatribă agresivă contra „frăţiei”. Cu toate că am găsit şi câteva pasaje reuşite („Eşti atât de preocupat de sfârşitul lumii, încât uiţi să mănânci”) şi un final poetic emoţionant („Se spune că Iacob Kohner nu a murit niciodată. Într-una din nopţi el a fost văzut cum se ridică din grădină şi zboară spre cer”.), romanul este neconvingător. Se pare că predilecţia romancierului (realmente un scriitor talentat, dovadă fiind cărţile sale de poezie şi romanul Iepurii nu mor) pentru pamflet în dauna parabolei şi a fantazării în detrimentul realităţii i-au împins romanul pe o linie moartă. Sperăm să nu rămână aici prea mult timp.