Social

O zi în palatul REGELUI

Doar câțiva metri mai sus și a fost suficient să mă simt de parcă am intrat într-o altă lume – casele mici și blocurile sovietice s-au transformat în palate enorme, țigle vechi s-au schimbat în cupole aurite, îngrăditurile din lemn în garduri de fier. Din orașul amorțit, Soroca, am intrat într-o forfotă veselă – copiii alergau, extrem de atrași de prezența noastră. Ei voiau să se fotografieze, zâmbind-ne și trăgându-ne de mâini. Din nou, am căzut în capcana turismului – vii pentru atracții turistice, dar, în cele din urmă, am devenit atracții noi înșine. Dar, grație reacției copiilor, am înțeles ceea ce oamenii ne-au spus mai înainte – noi am trecut o frontieră destul de nepopulară.

- Ați vizitat deja Baronul?, a întrebat în trecere o fată de origine romă.
- Nu, am răspuns în speranța că ea ne-ar ajuta să-l întâlnim și nu ne-am înșelat.
- Haideți, urmați-mă, a răspuns ea.

Între cer și pământ

Am mers în spatele ei, trecând pe lângă clădiri mari, cu mai multe etaje. „Impresionant” a fost singurul cuvânt care venea în mințile noastre. Zvonurile care circulă spun că aici, pe deal, departe de existența „de pe Pământ”, țiganii trăiesc în râuri de aur, prosperitate și bogăție de neimaginat. Totuși, trebuie să recunosc că, din exterior, diferența dintre bogăția „de sus” și simplitatea din zonele joase ale Sorocii pare a fi ca „între cer și pământ”. Dar, astfel, pare la prima vedere. De fapt, multe dintre construcțiile acestor case impresionante nu sunt finisate, fiind ridicate în urmă cu mulți ani, și de ani buni rămân neatinse. Uneori nu există ferestre, tencuială sau glafuri, alteori vezi o casă lipsită de scări. Privind cu atenție împrejurimile, chiar și celebra cupolă de aur nu a putut străluci atât de puternic.

Poarta de fier de la grădina baronului era deschisă. A fost grea și mare. Aleea conducea direct la casa mare, construită din cărămidă roșie, și către un mic pridvor, unde au fost plasate o masă și câteva scaune. Acesta a fost locul unde familia se aduna în aceste zile calde și însorite.

Soția baronului, șeful casei



Văzându-ne că venim, o femeie a ieșit din casă. S-a uitat la noi în așa fel, încât să ne dea de înțeles că în această casă, în pofida fustei sale, ea este șeful. Ea era, desigur, soția baronului – drăguță și fermă. Fata care ne-a adus la casa baronului era fiica lui. Ea a luat în brațe un băiețel, care se juca pe verandă, și s-a așezat cu el pe un scaun lângă ușă. Ei s-au îmbrățișat, s-au jucat și ochii lor străluceau. Copilul era fiul ei și, precum am aflat mai târziu, favoritul baronului. Am fost rugați să stăm cu ei și să ne simțim ca acasă. Pentru ceva timp, am vorbit despre tot și nimic – am încercat să ne dăm seama cine și ce face în familia baronului, iar ei au încercat să-și dea seama cine eram noi – un cuplu de prieteni pierdut în această lume a romilor. Apoi, brusc, a început să apară mâncare pe masă și, împreună cu mâncarea, multe sticle. Ulterior, au venit și mulți prieteni de-ai familiei…

Nu-mi amintesc ce am văzut în primul rând – burta, barba albă și mare sau ochii strălucitori? Mi-am amintit, în schimb, ceea ce alții mi-au spus mai devreme: „Dacă observi pe cineva care arată ca un Moș Crăciun, puteți fi sigur că e baronul Artur Cerari. „Când a venit el, a zâmbit la toată lumea, și s-a așezat la masă. Astfel, sărbătoarea a început.


Istoria romilor are tot atât de multe culori ca și șatrele lor

În timp ce mâncam delicatesele de casă și beam vin, am ascultat poveștile baronului despre călătoriile țiganilor, despre originea lor, modul de viață și limbă. Povestirile sale au început într-o Indie îndepărtată, a trecut prin toate țările din Europa și cele din Orientul Mijlociu. Odată apreciată, odată respinsă, istoria romilor are tot atât de multe culori ca și șatrele lor – de la muzica veselă și fustele pestrițe țigănești la paginile negre ale istoriei europene și expulzarea regulată… Romii au stârnit multe controverse și a fost întotdeauna greu pentru ei să-și găsească locul în societate. Dar oamenii, decât să vorbească pur și simplu cu ei și să ajungă să-i cunoască, mai degrabă aleg calea ușoară a stereotipurilor.

Chiar și acum, văzând cât de bogați sunt și, la un moment dat, chiar învinuiți pentru asta, doar puțini oameni ar urca acest deal mic și i-ar întreba „cum vă merge viața?”. Puțini știu că soarta lor este la fel ca altele – un număr mare dintre ei emigrează pentru a găsi o modalitate de a-și plăti existența (inclusiv membrii de familie ai baronului). Baronul spune că rezidențele au fost construite în Uniunea Sovietică, dar, după colapsul URSS, totul s-a schimbat pentru ei, ca și pentru toată lumea din țară. Și pereții păreau să confirme cuvintele sale, întrucât tencuiala a început deja să crape…



Discuțiile au durat mult și nu-mi amintesc când ne-am dus la culcare. Dar îmi amintesc că femeile ne-au pregătit un pat la primul etaj. Camera era verde, cu un decor floral pe pereți și chiar pernele erau colorate. Dimineața, baronul Artur ne-a întâmpinat cu un concert la pian. După concert am vizitat „casa- muzeu” cu colecții celebre din figurine de porțelan. Am făcut o plimbare în jurul casei, în timp ce admiram panorama Sorocii și ascultam poveștile baronului… Mi-am dat seama că noi auzim atât de multe despre romi, dar de fapt i-am lăsat să vorbească foarte rar.


Magdalena Chodown, jurnalist și fotograf freelancer din Polonia / Traducere: Victoria Puiu 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *