Internațional

Obama către Poroşenko: Am asistat la o agresiune rusă în Crimeea şi în unele zone din estul Ucrainei

Obama l-a felicitat pe preşedintele ucrainean pentru faptul că şi-a asumat o decizie "dificilă" acceptând să acorde mai multă autonomie şi amnistie pentru separatiştii din estul Ucrainei. El a salutat leadership-ul său "într-un moment foarte important în istoria Ucrainei".

Potrivit lui Obama, legea care acordă mai multă autonomie Estului separatist ar trebui să ofere locuitorilor din aceste regiuni încredere în faptul că drepturile lor vor fi respectate. "Aceste legi nu sunt uşor de votat (…), dar cred ca ele demonstrează angajamentul (lui Poroşenko) în favoarea unei Ucraine care nu exclude pe nimeni", a declarat el.

La rândul său, Petro Poroşenko a pledat pentru o soluţionare paşnică a conflictului. "Singura modalitate de a reduce tensiunile în estul ţării este procesul de pace", a declarat el. "Sperăm (…) că încetarea focului, care a durat deja 12 zile, se va transforma într-o pace veritabilă", a adăugat el.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *