Cei care circulă cu trenul Chişinău-Bucureşti şi retur, ştiu despre ce este vorba. Aici, la Ungheni, întreaga garnitură de tren este ridicată în aer, timp de peste o jumătate de oră, necesară schimbării ecartamentului european cu cel rămas de pe vremea URSS, diferit de cel din Europa. Acum vreo cinci ani, când am călătorit pentru ultima oară cu acest tren spre Chişinău, m-am jurat că nu mai urc vreodată într-o asemenea garnitură de tren încălzită cu… cărbuni, călătorie care a durat peste 11 ore!
Cunoscuta sintagmă românească „Ai întors-o ca la Ploieşti!” este deseori folosită pentru a desemna o schimbare bruscă de atitudine. Expresia este legată de apariţia căii ferate București-Ploiești (1872) și Ploiești-Predeal (1879) – realizate în intervale de timp diferite, din cauza lipsei banilor necesari, care au impus soluția folosirii liniei deja construită de la București până la Ploiești, unde constructorii liniei spre Predeal se legau direct de linia existentă în Gara Ploiești.
Concret, trenurile de la București care mergeau spre Transilvania erau oprite în gara Ploieşti. Aici, locomotiva era decuplată de garnitură, intra pe o linie de manevră și era întoarsă pe o placă turnantă, acționată manual (astăzi, cea existentă la depoul Ploiești Sud este acționată electric) și direcționată pe linia spre Predeal. Locomotiva era cuplată la celălalt capăt al garniturii, astfel că ultimul vagon al trenului venit de la București devenea primul. Când trenul pornea, călătorii aveau un sentiment de teamă că s-au suit într-o cursă greșită, trenul părând că se întoarce la București, deși, în realitate, rula pe linia spre Predeal.
În 1886, la Gara Ploiești erau șapte linii de circulație, cinci erau folosite pentru trenurile de călători, iar restul pentru trenurile de marfă. Nu existau linii de manevră, acestea efectuându-se pe liniile principale, fapt care făcea ca schimbarea direcției spre Predeal sau București să dureze câteva zeci de minute, pe care călătorii le petreceau în restaurantul gării sau în vagoane, servind ceea ce le ofereau negustorii ambulanți.
Această manevră a fost efectuată o perioadă îndelungată de timp: din 1879 (anul inaugurării liniei Ploiești-Predeal) și până în anii 1913-1915, când a fost construit triajul Ploieștiului, iar trenurile au ocolit orașul intrând direct pe linia spre Predeal.
Faptul că două generații de călători au apucat întoarcerea trenului, având același sentiment de teamă că au greșit destinația și trenul, a întipărit profund în mentalul colectiv expresia „a întoarce ca la Ploiești".
Caragiale însuși a simțit nevoia să vorbească despre acest „fenomen” în schița sa „Întârziere”, publicată în anul 1900: ,,Dela Ploiești, trenul de Predeal că să apuce spre București schimbă frontul și, ca și cum ar vrea să se întoarcă înapoi, locomotiva se pune acolo, unde până aici era coada trenului“.
Impactul acesta a fost așa de puternic pentru călătorii cu trenul încât s-a transmis din generație în generație. Chiar și azi, la aproape o sută de ani de când trenul nu mai întoarce ca la Ploiești, expresia este uzitată pentru a desemna schimbări comportamentale sau de atitudine neașteptate.
(Această informaţie inedită, furnizată de prof. Dorin Stănescu, va apărea în vol. II din „Marea Carte a Ploieștilor", aflat în pregătire la Societatea Culturală „Ploieşti – Mileniul III").
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
