Actualitate

Preşedintele Iohannis şi suita sa de fani au adus campania electorală la Bookfest

Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi-a lansat "Primul Pas", cel de-al doilea volum din cariera sa scriitoricească, sâmbătă după-amiază, la târgul de carte Bookfest.

Fanii preşedintelui Iohannis s-au adunat în număr mare la standul editurii Curtea Veche, la care a fost lansat volumul "Primul Pas", cu aproximativ o oră înaintea începerii evenimentului. Aceştia au venit să cumpere volumul, să îl cunoască pe preşedintele României şi să ia autografe de la acesta.

Mulţimea l-a întâmpinat cu aplauze pe Klaus Iohannis, care a venit însoţit la lansare de soţia sa, Carmen. Încă de la apariţia acestuia în zona standului editurii Curtea Veche s-a scandat "Bravo, Iohannis!", iar preşedintele s-a îndreptat zâmbind către un postament pentru a fi mai uşor vizibil admiratorilor săi.

La eveniment au participat şi numeroşi consilieri şi susţinători ai preşedintelui, între care s-au numărat Adrian Cioroianu, Andrei Muraru, Leonard Orban, Lazăr Comănescu şi scriitorul Iulian Tănase. Acesta din urmă, alături de Iren Arsene, directorul editurii Curtea Veche, a şi vorbit despre volumul lui Klaus Iohannis.

Iren Arsene i-a mulţumit lui Klaus Iohannis că a ales cartea "ca instrument de comunicare", un "contrapunct la zarva mult prea mare" din ultimii ani de la televizor. "E o premieră ca un preşedinte în funcţiune, la aşa scurt timp, să vorbească despre propria campanie (…). Aproape că avem în timp real o imagine despre cum a reuşit Klaus Iohannis cu o campanie cu totul diferită de cea a contracandidaţilor să câştige alegerile", a spus Iren Arsene.

La rândul său, scriitorul Iulian Tănase – care a fost susţinut recent de PNL la preşedinţia Institutului Cultural Român, pe care a pierdut-o însă în favoarea lui Radu Boroianu – a spus că a citit cartea lui Klaus Iohannis "cu un creion roşu în mână" şi l-a lăudat pentru progresul de a fi preşedinte-scriitor.

"După ce am avut timp de zece ani un preşedinte-jucător acum avem un preşedinte-scriitor, mi se pare un progres", a spus Iulian Tănase, subliniind că, dacă fostul preşedinte al României Traian Băsescu este o persoană foarte vocală, actualul preşedinte este o persoană tăcută. "Lucrurile importante se fac din tăcere, dintr-o stare de meditaţie", a adăugat Tănase.

El a mai spus, printre altele, că volumul "Primul Pas" este "cronica unei victorii", a unei victorii personale, dar şi a unei victorii colective. "Şi asta pentru că domnul Iohannis nu putea ajunge preşedinte de unul singur (…). Drumul a fost foarte greu şi foarte complicat", a mai spus Iulian Tănase, precizând că această carte acoperă intervalul de la depunerea candidaturii lui Klaus Iohannis la Preşedinţia României şi până la prima zi de exercitare a mandatului de preşedinte.

Iulian Tănase a remarcat, totodată, că în cartea lui Klaus Iohannis pot fi regăsite şi tot felul de aduceri aminte, "proustiene", dar şi referiri emoţionante la soţia preşedintelui, Carmen, care umanizează discursul acestuia, în rest "sobru, rigid, serios".

"Dumneavoastră sunteţi invocată foarte des şi asta pentru că ceea ce s-a întâmplat în toamnă poate a fost o nenorocire pentru familia dumneavoastră", i-a spus Iulian Tănase soţiei preşedintelui. De altfel, el a mers şi mai departe, comparând momentul în care Klaus Iohannis a aflat că a câştigat alegerile cu momentul în care scriitorul Samuel Beckett a fost informat de către soţia sa, Suzanne, că a câştigat premiul Nobel pentru literatură, aceasta din urmă catalogând acest fapt ca fiind "o nenorocire" (o catastrofă, n.r.).

Deşi a precizat că volumul lui Klaus Iohannis "nu este în mod evident scris de un scriitor", Iulian Tănase a spus că în cartea "Primul Pas" se regăsesc şi "exprimări plastice". El a şi dat câteva exemple, între care unul în care Klaus Iohannis face referire la contracandidatul său, spunând că Victor Ponta este "un personaj fără personalitate politică".

Iulian Tănase a făcut referire şi la o altă afirmaţie din cartea lui Klaus Iohannis, respectiv "Dacă naivitatea înseamnă să ţii la nişte valori sau să crezi în buna-credinţă a oamenilor din jurul tău, atunci dacă ne pierdem naivitatea nu mai avem chiar nicio şansă de a trăi într-o lume mai bună". Tănase a spus că Iohannis a spus ceva similar şi în timpul unei întâlniri de la Grupul pentru Dialog Social. "Aţi spus aşa: «Eu nu vreau să ne pierdem naivitatea, că nu mai rămânem cu nimic». Şi eu am scris atunci pe Facebook şi mi s-a părut că sunteţi de pe o altă planetă. Vă spun sincer, mi s-a părut că sunteţi de pe altă planetă şi m-am gândit la «Micul Prinţ». Nu sunteţi chiar mic şi nici prinţ, dar, mă rog, acum paralela cu Carol I s-ar putea să vă oblige puţin să deveniţi", i-a spus Iulian Tănase lui Klaus Iohannis.

A venit apoi rândul lui Klaus Iohannis să vorbească despre volumul "Primul Pas", al doilea după bestsellerul "Pas cu Pas", pe care l-a lansat în campania electorală pentru Preşedinţia României.

Dacă în prima sa carte Klaus Iohannis vorbea despre copilărie, adolescenţă, familie, precum şi despre cariera sa în învăţământ şi politică, cel de-al doilea volum l-a dedicat în întregime campaniei electorale.

El şi-a justificat lansarea noii sale cărţi prin faptul că le-a promis cititorilor primului său volum că acesta va avea o continuare. Pe de altă parte, Iohannis a dorit să reţină în scris momentele campaniei electorale, care în opinia sa îşi avea locul mai degrabă la începutul anilor ’90, "(…) o campania brutală, brută, necizelată, cu atacuri directe la persoană, cu găleţi de lături turnate peste capul unor candidaţi, mai ales a acestui candidat".

"Campania electorală a fost o perioadă complicată, intensă, dificilă, energizantă, paralizantă şi totuşi, pentru cei care au fost cât de cât conectaţi la ea, a fost o perioadă interesantă. Pentru a nu uita cum a fost această campanie electorală am vrut să scriu, să reţin în scris aceste lucruri. Am vrut, pe de altă parte, să nu se piardă câteva concluzii pe care le-am tras şi eu şi alţii în campanie. Din acest motiv am vrut destul de repede, după acea campanie electorală, să reţin în scris ideile. În general, ştiţi că memoria ne joacă feste şi cu cât aşteptăm mai mult de la trecerea unui eveniment până să reţinem concluzia cu atât mai mult se schimbă memoria acelui eveniment, apare ceea ce psihologii numesc filtrul roz. După un timp suficient de lung aproape orice ni se pare că a fost o experienţă plăcută. Această campanie electorală nu a fost o experienţă plăcută, asta nu înseamnă că nu a fost extrem de intensă, că nu a avut foarte multă energie", a afirmat Klaus Iohannis.

El a mai spus că această campanie a avut şi o parte frumoasă, respectiv oamenii, precizând, totodată, că celor peste şase milioane de români care l-au votat le-a fost dedicată cartea "Primul Pas".

O parte din aceşti peste şase milioane de români au venit şi sâmbătă după-amiază la Bookfest pentru a-l întâlni pe preşedintele Iohannis şi pentru a lua autografe de la acesta. De altfel, preşedintele le-a şi mulţumit că au ales să fie prezenţi la lansarea sa de carte şi să nu se ducă "la iarbă verde sau la o plimbare cu prietenii".

Printre cei prezenţi la lansarea cărţii lui Klaus Iohannis s-a numărat şi scriitoarea Simona M. Vrăbiescu Kleckner, care de aproape 50 de ani locuieşte în SUA. Ea a declarat pentru MEDIAFAX că a citit prima carte a lui Klaus Iohannis şi acum, aflându-se într-o vizită în România, a profitat de ocazie pentru a participa la lasarea celui de-al doilea volum al preşedintelui.

"Am citit-o pe prima pe internet şi acum am cumpărat şi noul volum. Cartea a fost minunată, mi-a plăcut foarte mult tot ce a avut de spus şi politic şi despre Sibiu", a spus Simona M. Vrăbiescu Kleckner, precizând că l-a votat pe Klaus Iohannis.

"Am stat şi trei ore la coadă în Florida, unde de obicei diaspora nu se prea înghesuia, dar în rândul ăsta toată lumea a venit ca să-l voteze pe Iohannis, toată lumea cu speranţa ca să vină o schimbare radicală", a afirmat aceasta. Ea a mai spus că este foarte mândră că la aceeaşi editură la care şi-a publicat cărţile Klaus Ioahnnis, Curtea Veche, au apărut şi cărţile sale de memorii. În SUA, Simona M. Vrăbiescu Kleckner a lucrat ca asociat curator la Biblioteca de Drept a Universităţii New York, între 1969 şi 1974, ca şefă a Bubliotecii Juridice a ONU, între 1975 şi 1986, ca şefă a Secţiei de Referinţă şi Bibliografie a Bibliotecii Dag Hammarskjöld a ONU, între 1986 şi 1987, şi ca directoare a Bibliotecii Curţii de Comerţ Internaţonal a SUA în perioada 1987-1996.

Un alt alegător al lui Klaus Iohannis, Liviu Iuşan, în vârstă de 55 de ani, a cumpărat două exemplare ale noii cărţi a preşedintelui. "Am cumpărat unul pentru acasă şi unul pentru un cadou. În mod cert vreau şi autograf de la domnul preşedinte", a declarat acesta pentru MEDIAFAX. El a spus că este interesat de cariera de scriitor a preşedintelui pentru că este un admirator al acestuia. "L-am votat, sunt un admirator al preşedintelui pentru că este un om integru şi un om care ştie ce vrea. În mod sigur societatea românească are nevoie de el. Este cel mai bun preşedinte de la Revoluţie încoace", a mai spus bărbatul.

La lansare au fost prezenţi şi mulţi tineri susţinători ai lui Klaus Iohannis. Unul dintre aceştia, Roxana, în vârstă de 27 de ani, a spus că i-a cumpărat cărţile preşedintelui, deşi nu le-a citit încă. "Dar ca preşedinte îl apreciez, de aceea l-am şi votat. De asta am cumpărat şi cărţile. Vreau să-l cunosc mai bine. L-am votat pentru că pare un om integru şi cu idei moderne şi sper să facă ceva şi pentru tineri", a spus tânăra, pentru MEDIAFAX.

Toţi admiratorii preşedintelui care au venit la lansarea cărţii acestuia au reuşit să obţină câte un autograf de la şeful statului. De altfel, Klaus Iohannis a dat autografe timp de peste o jumătate de oră după lansarea cărţii sale.

Deşi reprezentanţii editurii Curtea Veche nu au făcut încă un bilanţ al vânzărilor cărţii "Primul Pas", este de aşteptat ca şi aceasta să devină un bestseller. Cartea "Primul Pas" a fost lansată într-un tiraj de 20.000 de exemplare şi poate fi cumpărată la preţul de 30 de lei.

De altfel, preşedintele îşi doreşte ca al doilea său volum să fie unul de succes, probabil având ca reper prima sa carte, care a fost vândută în peste 130.000 de exemplare.

"În definitiv, o carte se scrie şi pentru a fi vândută", după cum a concluzionat preşedintele-scriitor Klaus Iohannis.

Sursa: Mediafax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *