Actualitate
Prevederi noi cu privire la deţinerea paşapoartelor diplomatice

Prevederile se conţin într-un proiect de modificare a Legii cu privire la actele de identitate în sistemul naţional de paşapoarte, aprobat de Guvern.
Această formulă a fost identificată de executiv pe margine unei iniţiative legislative a deputaţilor, care propuneau retragerea paşapoartelor şefilor de stat, preşedinţilor de Parlament şi premierilor demişi pentru încălcarea Constituţiei.
Ministrul justiţiei, Vladimir Cebotari, a menţionat că la această formulă s-a ajuns, studiind practica mai multor ţări europene.
Executivul a propus să fie extinsă acţiunea acestei norme nu doar asupra foştilor şefi de stat, premieri şi preşedinţi de Parlament, dar şi asupra soţilor/soţiilor acestora.
sursa: ipn.md