Internațional

Prim vaccin experimental contra Ebola eficient 100%, potrivit testelor

Numit VSV-ZEBOV, vaccinul testat de laboratoarele NewLink Genetics și Merck s-a dovedit a fi ‘100 % eficient’ la zece zile după de a fost administrat unor persoane neinfestate, potrivit rezultatelor probelor publicate vineri în revista britanică ‘ The Lancet’.

‘Va fi o armă suplimentară foarte importantă în lupta împotriva Ebola’, a declarat directorul general al OMS, Margaret Chan, referindu-se la vaccinul obținut într-un timp record, de mai puțin de 12 luni, de un colectiv științific din care au făcut parte experți de la OMS, organizația Medici fără Frontiere, precum și din Canada, Norvegia, SUA, Marea Britanie și Guineea.

Compania Sanofi Pasteur intenționează să producă noul vaccin într-un număr de doze suficient de mare pentru a putea controla eventuale noi epidemii. Administrarea se va face doar în comunitățile cu risc crescut, a precizat un reprezentant al marelui concern farmaceutic, citat de EFE.

Inconvenientul vaccinului constă în faptul că necesită conservare la rece, lucru destul de greu de realizat în unele țări tropicale care se confruntă și cu dese întreruperi ale alimentării cu energie electrică. De aceea viitoarele cercetări vor urmări dezvoltarea unei formule termorezistente a vaccinului contra Ebola.

Epidemia de Ebola, declanșată în urmă cu un an și jumătate, a dus la 27.787 de îmbolnăviri, în special în Africa de Vest, soldate cu 11.294 de decese. Cazuri de febră hemoragică s-au înregistrat în circa 10 state, cele mai multe pierderi de vieți omenești din această cauză fiind în Liberia (4.808), Sierra Leone (3.951) și Guineea (2.520).

Liberia a declarat în 9 mai că boala a fost eradicată pe teritoriul său, dar noi cazuri au apărut în luna iulie

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *