Cultură

Programul evenimentelor pentru Noaptea Muzeelor

Programul dedicat Nopții Muzeelor va începe la ora 18:00 și se va încheia la ora 02:00, în zeci de muzee din toată țara.

"Această minunată mișcare care pune în valoare colecțiile din muzeele noastre, unele foarte bogate și frumoase, și care aduce, așa cum arată statisticile Ministerului Culturii, un aflux serios de persoane ce vin să viziteze muzeele în noaptea muzeelor", a menţionat ministrul Culturii, Monica Babuc.

Cei care vor vizita Muzeul Național de Artă vor fi întâmpinați cu recitaluri de muzică clasică susținute de studenții Academiei de Muzică și ai Colegiului de muzică Ștefan Neaga.

"Ne orientăm în acest an către familii și tineret. Avem jocuri distractive, o tombolă foarte bine organizată cu teatrele noastre, unde vor exista bilete pentru cei care vor fi câștigători", a subliniat directorul Muzeului Național de Artă din Moldova, Tudor Zbârnea.

Curioșii care vor păși pragul Muzeului Național de Etnografie vor admira o expoziție de biciclete retro, motociclete vechi, dar și noi. Totuși, accentul va fi pus pe o expoziția de fotografie din perioada secolelor 19-20.

"Va fi expus utilajul fotografic utilizat pe parcursul a două decenii, fotografia începând cu cea mai veche pe care Muzeul o deține de la 1867 și terminând cu sf. sec. 20", a explicat direcotrul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, Mihai Ursu.

Muzeul Național de Istorie va expune publicului expoziții de arme, echipament militar, dar și expoziția de porțelan din Ungaria. În acest an, programul a fost scurtat cu două ore.

"Ultimul vizitator va avea acces la 23:30. La 02:00 vine în majoritatea cazurilor tineret și nu în starea cea mai sănătoasă", a spus directorul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Eugen Sava.

În acest an pentru prima dată, vor fi deschise publicului şi uşile muzeelor din raioanele Dubăsari și Sângerei. În 2015 muzeele din țară au fost vizitate de peste 55.000 de oameni. Prima ediţie a Nopţii Muzeelor a avut loc în Franţa, iar ulterior, s-a extins pe întregul continent european.

Sursa: publika.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *