Unii colegi, mai deschis sau mai voalat, au calificat editorialul drept „eronat”. E dreptul lor, dar e şi dreptul meu să fac o precizare – bănuiesc că textul meu a fost citit în fugă, şi colegii mei n-au prins nişte nuanţe. Aşadar, iată ce am subliniat eu printre altele: „De ani de zile de când se vorbeşte despre integrarea europeană niciodată clasa noastră politică n-a discutat cu poporul cinstit, cu cărţile pe faţă, ce mâncare de peşte este această integrare şi ce trebuie să facă el, poporul, ca integrarea să se producă în cel mai scurt timp posibil”. Convingerea mea este că nu numai clasa politică, dar şi poporul trebuie să dorească aderarea la UE şi să muncească în acest scop. Participanţii la o emisiune de la o televiziune de ştiri au concluzionat, în replică la editorialul meu, că moldovenii plecaţi peste hotare sunt perfect integrabili, ei nu fac probleme ţărilor în care s-au stabilit. De acord. Robii nu le fac probleme stăpânilor. Tac şi-şi înghit lacrimile. Chiar de-i roade hamul până la sânge şi ar trebui să urle.
