Internațional

Rusia denunţă atacul “ilegal” al SUA în Siria. Donald Trump cere Moscovei detaşarea de “animalul” Bashar al-Assad

În cadrul întrevederii cu secretarul de Stat american, Rex Tillerson, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat că încearcă să înţeleagă "adevăratele intenţii" ale Administraţiei Donald Trump, subliniind că Moscova are numeroase întrebări referitoare la politicile "foarte ambigue" şi "contradictorii" ale Washingtonului.

"În ultima vreme, am asistat la acţiuni foarte alarmante, cu acel atac ilegal în Siria", a declarat Serghei Lavrov, referindu-se la bombardamentul cu rachete de croazieră lansat de Washington asupra unei baze siriene.

"Considerăm că este de maximă importanţă evitarea riscului repetării unor acţiuni similare în viitor", a adăugat Serghei Lavrov.

La rândul său, preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat în termeni duri susţinerea oferită de Rusia regimului Bashar al-Assad.

"Sincer, Vladimir Putin oferă susţinere unei persoane care este cu adevărat o persoană rea. Cred că acest lucru este foarte rău pentru Rusia. Cred că este foarte rău pentru omenire", a afirmat Donald Trump într-un interviu acordat postului Fox Business Network.

Referindu-se strict la Bashar al-Assad, Donald Trump a adăugat: "Este un animal". 

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *