Externe

Rusia respinge organizarea unui summit pe tema Ucrainei

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, susţine că nu sunt premize pentru o astfel de întâlnire, pentru că autorităţile de la Kiev nu ar părea dispuse să aplice acordurile anterioare.
Dmitri Peskov a comentat astfel informaţiile din presa germană, care, citând surse guvernamentale de la Berlin, a afirmat că ideea summit-ului între liderii Franţei, Germaniei, Rusiei şi Ucrainei îi aparţine cancelarului Merkel şi ar fi fost discutată preliminar de consilierii celor patru lideri, săptămâna trecută, la Minsk.
Potrivit aceleaşi surse, Germania consideră că pentru detensionarea relaţiilor ruso-occidentale ar fi ideal ca reuniunea la vârf a cvartetului normand şi la eventuala întâlnire cu această ocazie între cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Vladimir Putin să aibă loc înaintea summitului NATO de la Varşovia, programat pentru 8 şi 9 iulie. 

radiochișinău.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *