Actualitate

Şase elicoptere ce aparţin companiilor din R. Moldova desfăşoară misiuni în Afganistan

În total, 12 piloţi şi ingineri de bord, toţi cetăţeni moldoveni, sunt detaşaţi pentru operaţiuni sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, dar şi a Departamentului de Stat al SUA.

Potrivit Autorităţii Aeronautice Civile, compania Valan Internaţional Cargo Charter, al cărei elicopter a fost doborât de talibani, mai are în Afganistan două aparate de zbor. O aeronavă transportă mărfuri şi pasageri pentru Guvernul SUA, iar cealaltă efectuează misiuni coordonate de ONU. Întreprinderea aeronautică AIM AIR deţine două aparate de zbor care oferă servicii pentru Departamentul de Stat al SUA.

Şi compania Mega Aviation gestionează două elicoptere în această regiune. În prezent, acestea staţionează.

Trei persoane au murit în Afganistan, inclusiv un moldovean, după atacarea de către talibani a unui elicopter moldovean privat, care nu lucra pentru ONU, la bordul căruia se aflau trei moldoveni şi 18 afgani, a anunţat premierul interimar Gheorghe Brega după o şedinţă de urgenţă a Guvernului.

Armata afgană desfăşoară miercuri o operaţiune în încercarea de a salva 18 persoane, inclusiv doi cetăţeni moldoveni, răpite de talibani marţi, după aterizarea de urgenţă a elicopterului lor într-o regiune instabilă din nordul Afganistanului, relatează AFP în pagina online.

Operaţiunile de căutare, care au fost reluate miercuri dimineaţă, potrivit Ministerului afgan al Apărării, s-au dovedit dificile, deoarece zona în care s-a produs accidentul este parţial controlată de talibani, care încearcă din primăvară să-şi extindă insurecţia în nordul Afganistanului.

sursa: publika.md/mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *