Orice altă candidatură de la Chişinău ar fi fost la fel de energic contestată. De ce? Pentru că Chişinăul intelectual şi cultural românesc – atât cât este şi aşa cum este – e bântuit de fantomele luptelor intestinale. La Chişinău, toţi intelectualii români sunt împărţiţi în grupări şi găşti (nu curente de idei!) după cele mai diverse „criterii” – vârstă, preferinţe politice, şcoli literare, atitudinea faţă de românism şi unionism ş.a. În asemenea condiţii, numirea în fruntea ICR a unui intelectual local va genera întruna polemici, nemulţumiri, scandaluri, iar instituţiile de resort din Bucureşti vor fi efectiv înnămolite cu „cărţi de pâră” venite de la Chişinău. Singura soluţie rămâne a fi cea veche – în funcţia de director al ICR la Chişinău să fie numită o persoană de la Bucureşti. Acest director va avea din start avantajul de a nu fi implicat în hărţuielile interne de la Chişinău şi va putea să aprecieze mai obiectiv realităţile de aici şi, implicit, priorităţile. Această observaţie se referă, evident, şi la chestiunea „sensibilă” a gestionării resurselor financiare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
