Actualitate

Se duc ca fulgii

Acum câteva zile a plecat spre ceruri ultimul Rege al tuturor românilor. L-au plâns mulți, l-au plâns toți, ca semn de iubire necondiționată și respect profund. A plecat la cele veșnice și Alexandru Moșanu, un om de calitate, istoric, profesor, dar și primul președinte al Parlamentului, care a citit Declarația de Independență. Nu s-au prea îmbulzit autoritățile la catafalcul acestuia, pentru că au memoria scurtă și au uitat cine le-a creat „statul” pe care-l conduc. El a plecat la Dumnezeu curat și modest, după cum i-a fost și viața. Tot zilele trecute, cultura noastră a suferit plecarea spre îngeri a marelui artist, Vladimir Curbet, care a creat ceva durabil – Ansamblul „Joc”.

O altă veste tristă a ajuns în sufletele noastre zilele acestea. Fără să ne anunțe, s-a dus dintre noi Andrei Galben, rectorul și fondatorul ULIM. L-am cunoscut mult? L-am cunoscut puțin? Nu mai contează nici pentru el, nici pentru mine. Ceea ce pot spune este că am aflat în el un om curajos, îndrăzneț, perseverent, care a realizat toate obiectivele pe care și le-a propus. Era omul fericit (așa l-am cunoscut eu): avea o familie extraordinară, a creat o universitate recunoscută și peste hotarele statului R. Moldova, a iubit oamenii din jur, a făcut multe lucruri bune. Dar cel mai important e că n-a făcut rău nimănui.

Ca muritor, Andrei Galben se va întoarce în humă, căci din humă ne-am născut, dar a reușit să facă o umbră frumoasă, luminoasă pe acest pământ, pe care l-a iubit nespus.
Odihnește-te în pace, prietene Andrei Galben. Odihniți-vă în pace toți cei care ne-ați părăsit, dar ați rămas pentru eternitate în sufletele celor care v-au cunoscut.

Alexandra Tănase

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *