Actualitate

Solstiţiul de iarnă are loc astăzi la ora 06:48. Cea mai lungă noapte din an

"Ca în fiecare an, deşi iarnă meteorologică soseşte încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstiţiului de iarnă . El este legat de mişcarea anuală aparenţă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţă mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui. Această explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor. La dată solstiţiului de iarnă, Soarele răsare cu 23 grade 27′ la sud de punctul cardinal est şi apune tot cu acelaşi unghi spre sud faţă de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el "urcă" – ţinând cont de latitudinea medie a ţării noastre, de 45ᅡ – la numai 21grade faţă de orizont. În consecinţă, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute (pentru Bucureşti). Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice", potrivit Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

Momentul solstiţiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea în mod corespunzător.

sursa: hotnews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *