Internațional

SUA acuză regimul sirian că a folosit un crematoriu pentru a ascunde “crimele în masă” împotriva a mii de prizonieri

Prezentând presei o serie de fotografii luate prin satelit, Stuart Jones, asistent pentru Orientul Mijlociu al secretarului de stat, a acuzat Siria că a folosit acest crematoriu pentru a ascunde ‘crime în masă’. Oficialul american a cerut regimului Assad să pună ‘capăt acestor atrocități’, iar Rusiei să crească presiunea asupra Damascului.

În aceste fotografii, datate aprilie 2017, aprilie 2016, ianuarie 2015 și august 2013, declasificate de guvernul american, se pot vedea clădiri, una purtând legenda ‘închisoarea principală’, iar cealaltă ‘crematoriu probabil’.

O altă fotografie, cu legenda ‘zăpadă topită pe o parte a acoperișului’, atestă, potrivit lui Stuart Jones, existența unui ‘crematoriu instalat de regimul sirian’.

‘Deși numeroasele atrocități ale regimului sunt bine documentate, credem că crematoriul este o tentativă de a ascunde amploarea crimelor în masă comise la Sednaya’, a adăugat diplomatul american, precizând că SUA vor prezenta dovezile comunității internaționale.

Aceste acuzații survin la câteva zile după vizita la Washington a ministrul rus de externe Seghei Lavrov, a cărui țară susține regimul Assad.

Într-un raport din luna februarie, organizația Amnesty International a acuzat regimul sirian că, între 2011 și 2015, a spânzurat în medie între 20 și 50 de prizonieri săptămânal în închisoarea militară Sednaya, în total fiind executate între 5.000 și 13.000 de persoane în cadrul acestei ‘politici de exterminare’.

În același briefing de presă, Jones a mai declarat că SUA au ‘motive să fie sceptice’ față de acordul privind crearea de ‘zone de dezescaladare’, mediat de Rusia și Turcia la negocierile de încetare a focului purtate săptămâna trecută în capitala kazahă Astana.

‘În lumina eșecurilor precedentelor acorduri de încetare a focului, avem motive să fim sceptici. Regimul (Assad) trebuie să înceteze toate atacurile asupra civililor și a forțelor opoziției. Iar Rusia trebuie să poarte responsabilitatea de a asigura conformarea regimului’, a subliniat oficialul american.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *