– Dragă Teodor Buzu, sunt bucuros să vă revăd acasă. Ce ne puteţi spune despre dvs. aici şi acum?
– Sunt un copil matur, pe care viaţa l-a pus la mai multe încercări, pe un drum lung. Acum, după 23 de ani, m-am întors acasă. Şi am venit cu o proprie expoziţie. De fapt, orice plecare este o întoarcere. Pleci ca să te întorci. Sunt realist. Dar cred, totuşi, în miracole. Toată viaţa mea este un miracol, fiindcă am mers cu inima deschisă, sufletul l-am ţinut în palme şi am avut acces peste tot. Soarta m-a întâlnit cu multe personalităţi: cu Regele Mihai, cu scriitori, artişti plastici, filozofi etc.
– Ce au însemnat pentru dvs. miracolele de care vorbiţi?
– Soarta şi creaţia mea se bazează pe miracole – miracolul de a crede că viaţa e frumoasă, că oamenii sunt buni. Altminteri, nici n-ar avea rost să pictez. Deşi privesc real la viaţa înconjurătoare, port în mine o rază luminoasă din copilărie. Şi să ştiţi că, de fapt, orice tablou este realizarea unui vis. Dar se întâmplă că multe momente, multe situaţii cotidiene chiar te fac să crezi în miracole. De exemplu, când rămâi fără de bani, ştii că va veni cineva şi-ţi va procura un tablou.
– Apropo de bani. Aici, în R. Moldova, mulţi colegi de-ai dvs. sunt liberi profesionişti. Cum supravieţuieşte un pictor în Uniunea Europeană?
– În UE sunt foarte puţini pictori liberi, fiindcă e foarte greu, dacă nu munceşti, din punct de vedere financiar. Fiecare dintre colegii mei din Cehia are un loc de muncă. Eu, de exemplu, lucrez două zile pe săptămână la Şcoala de Arte, de unde primesc un salariu suficient, care îmi permite să întreţin atelierul şi ca să-mi hrănesc familia. Totuşi, trebuie să mai fac eforturi ca să mai obţin ceva bani. De aceea, nu-i prea pot înţelege pe colegii mei din RM care arată bine, însă nu au un loc de muncă.
– Este o modă veche, moştenită de la sovietici?
– Cred că pictorii din RM s-au deprins cu situaţia că au fost protejaţi. Membrii UAP, bunăoară, beneficiază de ateliere de creaţie. Când am plecat de aici, n-am reuşit să mă bucur de o asemenea situaţie. Viaţa te face să înveţi mergând. Pictorii ca atare nu trebuie nimănui, iar academiile, şcolile de artă pregătesc, de fapt, şomeri. Totuşi, aşa cum se spune, frumosul va salva lumea. Nu sunt cuvinte goale. Sunt convins că fiecare om are nevoie de ceva frumos. Poţi să schimbi imobilul, maşina, chiar şi partenerul, dar un tablou sau o carte rămâne pentru toată viaţa. Acum se vorbeşte despre criza economică şi foarte puţin despre cea sufletească. Cred că este o legătură directă între criza umană şi cea economică. În această criză trebuie să ne întoarcem la tradiţiile noastre. Dar, din păcate, poporul vrea să fie european pe o cale prea scurtă. Nu eşti european doar bând „Coca-Cola”…
– Care este condiţia artistului în spaţiul european?
– În UE, situaţia artistului este mai dură. Precum ziceam, eu îmi închiriez atelierul, nu-l am de la stat… În schimb, am posibilitate să-mi expun tablourile la diverse galerii. În anul curent, am avut multe expoziţii. Acasă, însă, îmi este mult mai greu să „mă expun” şi-i sunt recunoscător statului ceh că m-a ajutat să vin în Moldova. El mi-a asigurat transportul de la poarta atelierului până la Centrul „Brâncuşi”…
– Am înţeles că expoziţia e cu vânzare de tablouri…
– Orice expoziţie este cu vânzare. Un artist plastic trăieşte din munca sa. La viaţa mea, am vândut mai multe tablouri. Acum, pe unele le-aş cumpăra înapoi. Căci nu fac copii după tablourile mele, ca să le pot comercializa… Orice tablou are nevoie de energie. Am fost la Mănăstirea Neamţ, unde intenţionam să cumpăr o icoană. Doamnei care mi-a recomandat o icoană i-am spus: „Eu nu doresc o icoană făcută de pictori, ci de un călugăr. Nu vreau o copie, ci o lucrare originală”.
– Aţi pictat vreodată icoane?
– Aici, acasă, dar şi într-o capelă din Austria.
– Unde aţi expus tablourile dvs.?
– În toată lumea: Germania, SUA, Danermarca, Italia, România, Slovacia, Polonia, Suedia, Finlanda, Irlanda, Egipt, Dubai… Acum am un vernisaj la Vilnius unde, din păcate, nu pot fi prezent. Mi-am expus doar lucrările acolo.
– La vernisaj, aţi afirmat că soţia dvs.. este coautoarea expoziţiei.
– Ea este sprijinul meu. Am avut noroc de o femeie care înţelege ce înseamnă un artist. Nu mi-a zis niciun cuvânt atunci când n-am adus acasă bani. Neavând bază materială şi sufletească, nu poţi picta. De aceea, mulţi colegi de-ai mei s-au alcoolizat. Un ajutor din partea unei soţii înseamnă foarte mult.
– Ce tablou visaţi să pictaţi?
– Asta ţine de viitor. Vreau ca pictura mea să fie o energie concentrată, o poezie fără cuvinte. Fiindcă un tablou este o muzică, o poezie, dar vizuală. Mă inspiră o umbră, o rază de soare. La vârsta la care am ajuns, pot să stau închis o lună într-o cameră ca să pictez. În ultimul timp, organizez şi o serie de tabere de creaţie.
– Cum se vede Moldova de la Tabor, din Cehia?
– Cred că Dumnezeu ne-a dat cu adevărat o gură de rai, un plai mioritic, ne-a dat un soare, ne-a dat cel mai fertil sol din Europa şi suntem în acelaşi timp cei mai săraci de pe acest continent. Sunt paradoxuri mari. Ceea ce ne lipseşte este verticalitatea, mândria naţională. Dacă nu o vom înţelege la timp, ne pierdem. Fiindcă nu poate să ne respecte cineva, dacă nu ne vom respecta noi înşine.
– Sunteţi de 23 de ani în Cehia. Cum aţi reuşit să vă păstraţi limba?
– Acolo e important în ce limbă vor vorbi copiii… Iar copiii mei cunosc excelent româna. La început, nu o acceptau, ştiind că pretutindeni se vorbeşte engleza, germana. Apoi, când au plecat în Italia la mare, dându-şi seama că înţeleg un pic această limbă de origine latină, au spus: „Româna e o limbă internaţională, e bine s-o învăţăm!”. Pe urmă, au venit în Moldova, unde se vorbeşte o limbă specifică. I-am dus de mai multe ori în România, unde au cunoscut limba română adevărată.
– Credeţi că RM se va integra în UE?
– Sunt convins. Doar că e nevoie să scăpăm definitiv de cancerul comunist. Suntem singurul popor de origine latină din Europa care nu suntem în comunitatea europeană. Suntem prea departe de Dumnezeu şi prea aproape de Rusia. Iar de la slavi se pare că am luat numai lucruri urâte, chiar dacă ei au şi foarte multe bune.
– Vă mulţumim pentru interviu.
Născut pe 3 mai 1960 în Drăsliceni, jud. Chişinău. Studiază la Liceul de arte plastice „Igor Vieru” din Chişinău, iar în 1980-1985 – la Academia de Arte şi Design din Harkov, Ucraina. Acolo o întâlneşte pe viitoarea sa soţie, Dagmar şi se stabileşte cu traiul în patria ei – or. Tabor, Cehia. Este membru al Uniunii Internaţionale a Artiştilor Plastici profesionişti, al Asociaţiei Artiştilor Plastici din Bohemia de Sud, Cehia, al Grupului „Die Neuen Milben”, Austria, al Uniunilor Artiştilor Plastici din Praga şi din Chişinău. Face pictură de şevalet, design grafic, artă monumentală, grafică, ilustraţie. Este Cavaler al Ordinului Naţional al României „Pentru merit” în grad de Comandor (2003). Laureat al multiple premii internaţionale. A participat la 93 de expoziţii colective şi a avut 61 de expoziţii personale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
