Politică

Timofti merge în România pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa

Instituția îi va acorda oficialului titlul de Doctor Honoris Causa.

Informaţia a fost făcută publică de prorectorul universității Mircea Diaconu, care a precizat că la eveniment va participa și președintele României, Klaus Iohannis, scrie timpromanesc.ro.

Înainte de a ajunge la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Nicolae Timofti va vizita localitatea Dumbrăveni unde vor avea loc manifestări prilejuite de cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”. Autoritățile locale intenționează să-i acorde titlul de Cetăţean de Onoare al comunei.

„Domnul preşedinte al R. Moldova a acordat, acum doi ani, Medalia Mihai Eminescu cu brevet, la Chişinău, cu ocazia ediţiei a II-a a Congresului Eminescologilor, iar pe de altă parte a participat permanent, direct sau prin consilierii săi, la acţiunile pe care le-am avut noi. În plus, şi-a exprimat dorinţa de a vizita localitatea Dumbrăveni şi mănăstirile din Bucovina, iar acesta este un bun prilej de a-i conferi cea mai înaltă distincţie a comunei noastre”, a declarat Mihai Chiriac, secretarul comunei Dumbrăveni.

sursa: timpromanesc.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *