Rămânem fideli tradiţiei de la sfârşit de an şi, dorind ca cele bune să se adune iar cele rele să se spele, am adunat grămăjoară mărgăritarele culturale ale anului 2010.

ROMANUL ANULUI

157 de trepte spre iad, de Alexandru Vakulovski, Editura „Cartier”, 2010 şi Foc grecesc, de Ghenadie Postolache, Editura „Grafema Libris”, 2010

Dacă în 157 de trepte spre iad este descris un univers dezumanizat şi degradant, din care au fost izgonite cele mai importante valori umane (prietenia, dragostea, credinţa în Dumnezeu, nobleţea, iertarea sau solidaritatea), atunci complet altceva se întâmplă în romanul lui Postolache, unde e înfăţişat un univers umanizat, în care personajele acestuia cred în Dumnezeu şi sunt solidari unul cu celălalt. Cele două romane sunt scrise în chei total diferite. Dacă romanul lui Vakulovski l-am putea cataloga ca fiind neo, supra şi hiperrealist, atunci Focul grecesc e un roman mistic şi iniţiatic. Asta e ceea ce le deosebeşte, iar le uneşte faptul că sunt cele mai bune romane ale anului 2010.

CARTEA DE POEZIE A ANULUI

Oleandri mă strigă roz, de Maria Şleahtiţchi, Editura „Cartier”, 2010

E poezia unei universitare subţiri şi dobă de carte care nu numai că nu-şi neagă neamul de ţărani şi rădăcinile rurale, ci le readuce în centrul unor reverii intelectuale pătrunzătoare. E o poezie în care savantul, care e acum autoarea, se întâlneşte cu eleva de la ţară care a fost cândva. E o poezie intelectuală irigată de amintirile săteşti şi adolescentine ale poetei. Şi, nu în ultimul rând, cred că un asemenea tip de poezie l-ar fi emoţionat şi pe David Lodje (autorul romanului Muzeul britanic s-a dărâmat) dacă ar fi citit-o.

CARTEA DE CRITICĂ A ANULUI

Portret de grup cu generaţia „optzeci” (Poezia), de Mihai Vakulovski, Editura „Tracus Arte” din Bucureşti, 2010-12-22

Cartea reprezintă una dintre cele mai complete analize ale fenomenului optzecist. Deşi autorul ei e un „duşman” al optzecismului, volumul e scris cu dragoste şi profesionalism. Acest lucru l-a remarcat şi criticul Cosmin Ciotloş într-o cronică apărută în România Literară unde constată că „atenţia pe care acest Portret de grup o acordă unor autori ca Padina sau Daniel Pişcu e lăudabilă. Aşa marginali cum sunt, importanţa lor, deopotrivă estetică şi tipologică, e categoric mai mare decât a atâtor şi-atâtor „optzecişti” retroactivi şi, de ce să n-o spun, inflaţionişti.

DEBUTUL ANULUI

Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o, de Maria-Paula Erizanu, Editura „Cartier”, 2010

Cartea conţine jurnalul din timpul revoluţiei tinerilor din aprilie 2009 pe care l-a ţinut tânăra scriitoare pe atunci pe când era încă elevă la un liceu din capitală. Pe lângă varianta în română, jurnalul mai are două versiuni - în franceză şi engleză, realizate de către autoare. Cartea arată foarte clar cum evenimentele din aprilie au afectat relaţiile dintre elevii şi profesorii unui prestigios liceu din Chişinău. La foarte scurt timp după apariţie, Cartea Paulei a fost asumată de tânăra generaţie, iar astăzi putem spune cu certitudine că e cartea generaţiei care a ieşit în stradă pe 5 aprilie, protestând contra dictaturii. Deci, e manifestul acestor tineri care au făcut revoluţia.

REVISTA DE CULTURĂ A ANULUI

Revista la Plic, editată de Asociaţia „Oberliht”

În acest an au apărut şapte numere ale celei mai originale publicaţii de cultură din Republica Moldova şi din România care se difuzează într-un plic şi în care au încăput revista propriu-zisă, suplimentele Tiuk!, Curaj, Studentul din Plic, Bredartist, Plic internaţional, suplimentul Oberliht, Bombăbuzunare, HZ, ca şi placate, afişe, insigne, cărţi poştale, CD-uri cu filme de artă contemporană şi multe alte lucruri. Marele merit al revistei e că a reuşit să-i transforme pe concurenţi în parteneri, iar confruntarea s-o preschimbe într-un dialog foarte dinamic.

SPECTACOLUL ANULUI

Cu bunelul ce facem?, de Constantin Cheianu, Teatrul „Satiricus Ion Luca Caragiale”, premiera - 2 octombrie 2010

E un spectacol curajos care arată că societatea basarabeană este împărţită între ai noştri şi ai lor sau invers. Subtilitatea spectacolului e că ne demonstrează că ai lor nu ar trebui căutaţi neapărat în curtea partidului comunist. De multe ori, aceştia pot fi găsiţi chiar în propria noastră casă, printre rudele cele mai apropiate.

EXPOZIŢIA ANULUI

Andrei Sârbu-Mesaje, Muzeul Naţional de Artă, 1-20 decembrie 2010

Pe vremea Uniunii Sovietice, arta non-figurativă a lui Andrei Sârbu fusese repudiată de către politruci, pe motiv că ar fi fost protestatară şi subversivă. Ei bine, imperiul roşu astăzi nu mai e, dar pictura lui Andrei Sârbu e la fel de viguroasă şi nouă. Această expoziţie retrospectivă demonstrează că multe dintre tablourile sale sunt nişte repere foarte importante ale picturii novatoare basarabene.

CONCERTUL ANULUI

O seară de serenade clasice, Sala cu Orgă, 10 martie 2010

Noutatea e că Orchestra Naţională de Cameră, care a prezentat „O seară de serenade clasice”, a fost condusă de faimosul dirijor elveţian Gilbert Varga, considerat, la ora actuală, unul dintre cei mai valoroşi maeştri din Europa. În program au răsunat serenade de Leonard Bernstein şi Josef Suk. În calitate de solist a evoluat cunoscutul violonist Ilian Gârneţ, care a obţinut numeroase premii (Silvia Bogdănaş).

Concert dedicat Zilei Naţionale a României, Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din Chişinău, 1 decembrie 2010

Soprana Leontina Văduva a interpretat pe scena Filarmonicii Naţionale Serghei Lunchevici foarte multe lucrări lirico-dramatice de Enescu, începând cu cele şapte melodii pe versurile lui Clement Marot care, de obicei, se cântă cu pian, dar, de data aceasta, le-a cântat cu o orchestraţie şi terminând cu o doină de Enescu. În acest concert a mai interpretat aria Neddei din opera Paiaţe pe care, înainte de aceasta, a mai interpretat-o pe disc acompaniată de maestrul Placido.

POLEMICA ANULUI

Eseul lui Mircea V. Ciobanu din numărul patru al revistei „Sud-Est cultural”, intitulat Noua proză basarabeană între profesionalism şi amatorism, a declanşat o polemică de proporţii între postmoderniştii basarabeni şi tinerii scriitori post-realişti şi minimalişti în jurul problemei dacă există sau nu o nouă proză basarabeană. Întrucât Mircea V. Ciobanu a încercat să facă terci literatura tinerei generaţii, junii scriitori au reacţionat imediat, unii dintre ei chiar în paginile ziarului TIMPUL, demonstrând că nu au nas de ceară şi că au ce spune în literatură.