Actualitate

Tratatul privind regimul de frontieră dintre România şi Moldova este semnat azi, la Bucureşti

După anunţul făcut de Barosso, Ministerul de Externe român, citat de Hotnews.ro, a confirmat semnarea luni a Tratatului intre România şi R. Moldova privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră. La ora 17.30, ministrul român de externe, Teodor Baconschi, şi premierul moldovean Vlad Filat vor semna documentul la sediul MAE.

Ministrul de externe Teodor Baconschi anunţa în 13 octombrie faptul că textul documentului este finalizat, după 11 runde de negocieri între cele două părţi.

Primele semnale în acest sens au fost date de cancelarul german Angela Merkel, în timpul vizitei sale la Bucureşti din octombrie, când a spus că semnarea acestui tratat privind regimul frontierei cu Moldova ar fi „un pas în direcţia bună”, în contextul relaţiei UE cu vecinătatea estică”.

„În ceea ce priveşte vecinătatea imediată, obiectivul nostru este să rezolvăm conflictul dintre Moldova şi Transnistria. Cred că România poate juca aici un rol important. De asemenea, ştiu că se fac eforturi pentru semnarea unui tratat de frontieră de către România şi Moldova, cred că aceasta este direcţia în care trebuie să continuăm”, a spus cancelarul german după discuţia cu premierul Emil Boc.

Punctele de divergenţă dintre experţii moldoveni şi români care au negociat tratatul au constat în special în găsirea numelui acestuia, o „titulatură reciproc convenabilă”, cum spunea acum ceva timp ministrul Baconschi.

Acest document se discută de către cele doua ţări de 19 ani, România nefiind de acord cu un tratat de frontieră aşa cum era reclamat el de către forţele politice de la Chişinău.

După Hotnews.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *