Actualitate

Un avion utilitar s-a prăbuşit în judeţul Brăila. Două persoane au fost rănite

Colonelul Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila, a declarat că, în jurul orei 7.40, o persoană a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a anunţat prăbuşirea unui avion utilitar într-o orezărie din comuna Stăncuţa, menţionând că două persoane au coborât din aparatul de zbor, iar una ar avea răni mai grave.

El a spus că acele două persoane au fost preluate cu ambulanţe şi duse la Spitalul Judeţean Brăila.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, avionul aparţine unei societăţi din Galaţi şi a fost închiriat de o firmă din Brăila pentru a împrăştia îngrăşământ.

În urma verificărilor făcute la faţa locului, s-a constatat că substanţa respectivă nu a fost împrăştiată pe câmp, ci a rămas în buncărul avionului.

Stoian a precizat că la locul accidentului sunt echipaje de la ISU, poliţişti, reprezentanţi ai Primăriei Stăncuţa şi un reprezentant al societăţii care a închiriat avionul.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *