Dânsul – basarabean, eu – transnistrean, ochii ceia îmi sfredeleau sufletul, pare, cu un sentiment lipsit de bunăvoinţă: răul făcut de cei de peste Nistru era amarnic de mare, în special, în domeniul limbii. Însă, iată într-o zi de iunie cu mult soare, comunitatea filologilor de la Universitate, după un examen, cred eu de absolvire, adunată pe scările acelui bloc pentru o poză. Trecând prin faţă, ridic mâna şi practic strig: „Salut celor de la Facultatea de Litere Slavone”. Sigur că am fost turnat de un şef, ajuns în Basarabia tocmai din Valea Hoţului. Pe când din partea majorităţii obţin o simpatie, iertată-mi fie nemodestia. Recunosc, şi stima mea faţă de această majoritate nu că s-a iscat, ci a şi crescut şi o port până în prezent. Fiecare în suflet ştia adevărul – e român şi limba i-i română. Nu sunt sigur, era Nicolae Mătcaş printre cei adunaţi pe scări sau nu. Dar de ne întâlneam faţă în faţă, sfredelirea ceea dispăruse şi simţeam că din pupilele celea răzbătea un fel de salut cald. L-am mai întâlnit în biroul de-acasă al regretatului academician Silviu Berejan. Chiar dacă în ochii ceia mari se simţea aceeaşi tristeţe, în vorbă era amabil.
Trecură un şir de ani. Era un început de deşteptare naţională. Activitatea, zbuciumul domnului Nicolae Mătcaş i-a şters tristeţea din ochi. Devenise un pilon al acestei deşteptări. Articole prin ziare, emisiuni televizate purtau semnătura şi imaginea însoritului Nicolae Mătcaş. Iată adoptată în Parlament cunoscuta „Legislaţie lingvistică” (1989), am impresia că zi de zi domnul Mătcaş ţinea câte o prelegere la televizor cu privire la studierea (scrisul şi lectura) grafiei latine. Toată republica îl urmărea cu atenţie. Devenise un adevărat dascăl al poporului. Desigur, adesea era însoţit la aceste prelegeri de regretatul Ion Dumeniuc. Acesta fiind de origine ucraineană şi-a dedicat viaţa societăţii în sânul cărei îşi făcea traiul. Mi-aduc aminte, de-acum aleşi deputaţi, îl întreb pe Mihai Ghimpu: „Unde îl plasăm pe Nicolae Mătcaş?”. „Ministrul Învăţământului!” – a replicat dânsul cu voce tare, ca o chestiune indiscutabilă. Şi la Sfatul Frontului Popular s-a votat unanim candidatura respectivă.
Câte şi mai câte reuşeşte să facă domnul ministru Nicolae Mătcaş că e dificil a le enumăra: lumea le ştie. Un detaliu o să-l expun un pic mai jos.
Camera Deputaţilor ne invită la Bucureşti în august 1990 pentru a semna „Înţelegerea” la cele două mii de burse, donate R. Moldova – un dar dumnezeiesc. Ajunşi la Bucureşti cu maşina de serviciu a Domniei sale, părea că ne aşteptau; un vicepreşedinte al acestei camere, pare-se, domnul Ionel Roman, în plină şedinţă, ne aşază în prezidium, anunţându-ne că o să ne ofere microfonul pentru a vorbi.
Doamne, să-l fi văzut pe domnul ministru, părea urcat în ceruri de timpurile sosite. A vorbit, aprins, de sentimentele ce-i făceau o inspiraţie inegalabilă, vreo jumătate de oră. Sala l-a aplaudat în picioare. N-am să uit acele clipe de mândrie.
Şi acum, detaliul pe care vi l-am promis. În cadrul Ministerului Ştiinţei şi Învăţământului – aşa se numea pe-atunci – se face un proiect al Legii Învăţământului. Publicat pentru discuţii, se ajunge la concluzia că e necesar un alt proiect, radical distinct de cel iniţial. Domnul ministru face vizite peste vizite la ministrul Educaţiei din România, pentru a prezenta un nou proiect, compatibil cu proiectul cel românesc. Iar e publicat şi pus în discuţie. Agrarienii organizează o şedinţă specială în cadrul ministerului agroindustrial, la care au fost invitaţi profesori de şcoli şi universitari din domeniul respectiv. Verdictul a fost dur: a respinge acest nou proiect din considerente că e românesc, ba mai mult – a-l doborî din funcţie pe ministrul Nicolae Mătcaş. Cu această ocazie este invitat în Parlament pentru explicaţii – o chestiune care nu putea fi negată. Urcă domnul ministru la microfon şi începe dezmăţul din partea agrarienilor. Noi, cei de la Front, credeam că s-a terminat cu postul de ministru. Însă ţinuta Domniei Sale, vasta cultură, impecabila logică şi stăpânire a limbii române timp de aproape două ore a ţinut piept atacului din partea agrarienilor. Asta a mirat şi sala, şi balconul cu oaspeţi. Domnul Nicolae Mătcaş a devenit în Guvern şi mai activ în apărarea cauzei naţionale. Cu atât mai mult cu cât alături îl avea pe un alt as al cauzei noastre, maestrul Ion Ungureanu, ministrul Culturii şi Cultelor. Aceşti doi, aş zice, zmei, erau unicii care făceau „probleme” la fiecare şedinţă de Guvern, unde majoritatea erau agrarieni sau cu duh de agrarieni. Aceşti doi bărbaţi ai neamului au rezistat până în momentul în care noul Parlament a devenit totalmente agrarian. În noul Guvern n-au mai fost incluşi, ci aruncaţi în mulţimea de şomeri, ceea ce i-a impus să caute vreun pic de noroc în dulcea Românie, unde ambii s-au manifestat din plin, ca doi veritabili maeştri al civilizaţiei româneşti.
Înainte de a finisa acest portret al domnului Nicolae Mătcaş, ţin să menţionez o chestiune legată de ocupaţia mea de matematician.
În 1991, fiind la Bucureşti în doi, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj ne invită să le facem o vizită. În aula „Tiberiu Popoviciu” lume peste lume. Întâlnirea a avut loc în cadrul Facultăţii de Matematică. Ştiind că eu fac parte din tagma lor, sunt rugat să expun ceva din investigaţiile mele. Iau creta şi încep să explic un algoritm, pe care eu îl cred elegant, de rezolvare a unei probleme de ordin practic. Şi iată la un moment, într-o matrice comit o eroare. Poate din cauza emoţiilor şi graba de a explica mai repede. Nimeni dintre cei de la facultate n-o observă. Când colo, domnul ministru îmi arată eroarea. Am fost extrem de mirat: filolog şi să observe o eroare foarte ascunsă de matematică? Mai târziu îmi dau seama prin ce se explică acest aspect rafinat de simţire logică. Domnia Sa şi-a făcut doctoratul în Sankt Petersburg (fostul Leningrad) cu o denumire de merit: „Lingvistica matematică, structurală şi aplicată”, publicând la Chişinău în 1982 monografia „Şcoală a gândului. Teoreme lingvistice”.
Până acum nu mai ştiu care-i este culoarea ochilor, însă sunt cu certitudine convins că ilustrul Nicolae Mătcaş îşi are sufletul completamente românesc.
Petru Soltan, academician
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
