Actualitate

Unirea cu România în peste 800 de sate

Startul campaniei va fi dat miercuri, 1 iunie, ora 8.00, de la „kilometrul zero”, din fața sediului central al ÎS „Poșta Moldovei”.

Campania de informare se va desfășura sub forma unei caravane pe biciclete. Pe parcursul întregii veri, o dată la 5 zile, circa 60 de tineri vor porni pedalând să informeze locuitorii din satele unui anumit raion despre schimbările care vor interveni în viața acestora după Unire. Tinerii vor încerca să ofere cetățenilor republicii o nouă perspectivă asupra acestui subiect prin argumente de natură socio-economică, dar și prin demontarea miturilor false în ceea ce ține de identitatea populației majoritare dintre Prut și Nistru. În fiecare zi, tinerii vor ajunge în 8 sate, vor avea întâlniri cu autoritățile locale, vor merge din poartă-n poartă și vor împărți materiale informative sătenilor.

„Locuitorii din mediul urban au acces la informație din mai multe surse și sunt conectați la ritmul Chișinăului, iar acțiunile organizate de noi în ultimii ani au avut un impact direct asupra lor, ridicând procentul unioniștilor în sondajele oficiale de la 2% la 23%. A venit timpul să pătrundem un segment social neatins de proiectele noastre clasice – populația din mediul rural, cu acces limitat la informație și manipulată de canalele de televiziune rusești”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei.

În perioada 1 iunie – 5 iunie, caravana va fi prezentă în raionul Strășeni. De pe 6 iunie, aceasta va continua în toate satele din raionul Ialoveni. Campania de informare își propune să ajungă în 800 de sate și să schimbe într-o direcție pozitivă percepția majorității cetățenilor Republicii Moldova privind subiectul Unirii cu România.

TINERII MOLDOVEI

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *