Politică

Victimele atentatului din 13 februarie, organizat de Vladimir Filat

Mă refer la ruşinoasa decizie a lui Vlad Filat care, conducându-se de argumente știute numai de el, a aruncat ţara într-un haos politic total.
Ce s-a întîmplat, totuşi, în acea zi? Premierul (acum demis) V. Filat a anunțat ”ieșirea din Acord”, adică a aruncat Alianța în aer, ceea ce a dus la distrugerea majorității parlamentare proeuropene. Fostul premier Filat s-a sinucis (politic, juridic şi public), însă nu înainte de a executa mai multe persoane, la care ne vom referi mai jos.

Prima victimă a atentatului din 13 februarie a fost însuși premierul în exerciţiu (la acea perioadă), Vlad Filat, căci acesta, conform deciziei Curții Constituționale din 22 aprilie, a fost lipsit nu doar de dreptul de a deţine interimatul funcţiei de Prim-ministru, ci şi de dreptul de a candida la funcţia de Premier. Să lăsăm această problemă pe seama specialiştilor în materie. O simplă remarcă doar: chiar dacă au existat voci care nu au susţinut decizia Curţii, acestea au fost toate din tabăra premierului demis.

A doua victimă a fost preşedintele Nicolae Timofti. Filat pur şi simplu şi-a bătut joc de el, ştiind că actualul şef al statului are o reputaţie ireproşabilă şi este unul dintre cei mai buni jurişti din câţi a avut vre-odată Republica Moldova l-a determinat să-i propună candidatura la la funcția de premier după ce a fost demis de parlament pentru acte de corupție. Prin decizia sa Timofti a comis o ilegalitate propunându-l pe Vlad Filat la funcţia de Premier. Nu poți propune la funcția de premier un om care a fost demis de parlament pentru acte de corupție.

A treia victimă a atentatului din 13 februarie a fost preşedintele parlamentului Marian Lupu. Astăzi, tot mai mulţi politicieni, jurnalişti şi analişti fac o legătură între distrugerea de către Fila a majorității parlamentare şi ulterioara demitere a lui Marian Lupu. Din acest punct de vedere ideea că liberal-democraţii s-ar fi răzbunat pe el pentru demiterea lui Filat are dreptul la viaţă.

A patra victimă victimă ste Alianţa pentru Integrare Europeană. Aceasta avea majoritatea parlamentară necesară pentru a face reforme pe calea integrării europene. După atentatul din 13 februarie această majoritate s-a risipit.

A cincia victimă a fost guvernul R.Moldova. În loc să-și continue activitatea şi să înceapă pregătirile către cel mai important eveniment din istoria contemporană a R. Moldova – semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, a fost demis provocând astfel o profundă criză politică. Astfel, vrea sau nu vrea Filat va trebui să-şi asume integral, eşecul pentru o eventuală ratare de către Republica Moldova a şansei de a deveni membru asociat al Uniunii Europene, în paralel cetăţenii urmând să beneficieze de regim liberalizat de vize.

A şasea victimă a devenit prim-vicepreşedintele PD, Vlad Plahotniuc, care s-a văzut nevoit să-şi lase baltă treburile şi să încerce să caute o nouă cale de împăcare cu PLDM pentru crearea unei noi majorități parlamentare. Iar eşecul care l-a suferit în acest sens, negreşit îi va afecta imaginea.

A şaptea victimă a atentatului din 13 februarie a devenit echipa de consilieri și analiști ai premierului Filat. Dacă până la 13 februarie mai aveau reputaţia unor buni profesioniști după această zi s-au descalificat și s-au compromis total. Amprenta acestei ruşinoase decizii politice le va marca întreaga carieră din continuare, îi va face vulnerabili şi puţin credibili.

Victime ale atentatului din 13 februarie pus la cale de Filat au devenit, indirect, şi cei circa un milion de cetăţeni ai Republicii Moldova, care au votat pentru partidele AIE şi care au visat la o guvernare democratică a R. Moldova.

Astăzi, există toate motivele pentru a presupune că şirul victimelor atentatului din 22 aprilie va continua. Potrivit unor informaţii neoficiale care vin în special din partea PD, în scurt timp ar putea cădea Procurorul General, Corneliu Gurin, Directorul CNA, Viorel Chetraru, dar şi alţi oficiali delegaţi în funcţie de acest partid, care nu poartă nicio vină pentru decizia lui Filat din 13 februarie. Mai mult decât atât decizia lui Filat face mai posibile ca oricând alegerile parlamentare anticipate, care, dacă e să credem sondajelor de opinie, vor fi cîştigate de comunişti. Astfel, Filat trebuie să-și asume responsabilitatea politică pentru revenirea comuniştilor la putere.

De fapt, revenirea comuniștilor la putere va însemna şi continuarea şirului victimelor atentatului din 13 februarie. Or, nu este greu să ne dăm seama că PCRM va avea grijă să intenteze dosare şi să se răfuiască cu liderii partidelor democratice şi cu toţi acei care au deţinut funcţii importante în ultimii mai bine de trei ani şi jumătate. Nu este exclus că unii îşi vor petrece cea mai mare parte a timpului pe la Procuratură, CNA, prin sălile de judecată, iar alţii, în genere, vor fi nevoiţi, să părăsească ţara. Şi nimeni nu garantează că printre aceştia nu se vor regăsi şi membrii marcanți ai guvernului Filat.

Sunt sigur că fostul premier Filat nu a conştientizat până la capăt dezastrul pe care-l va provoca decizia sa politică din 13 februarie. De asemenea, sunt sigur că, dacă ar avea posibilitatea să dea timpul înapoi Filat nu ar mai lua decizia ruşinoasă pe care au luat-o.

(CRONICAR)
după Dumitru Spătaru din Tribuna

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *