Actualitate

Vitalia Pavlicenco: Unii îşi amintesc că sunt unionişti doar înainte de alegeri

Potrivit Vitaliei Pavlicenco, au fost purtate mai multe discuţii între liderii partidelor unioniste: „Astfel de discuţii au fost duse până la 1 septembrie. Iniţial, am fost 12, dar am rămas patru, care am ajuns la un numitor comun”.

Vitalia Pavlicenco şi-a exprimat nemulţumirea că unele formaţiuni politice îşi expun poziţia pro-unionistă doar în campaniile electorale, pentru a câştiga voturile unui anumit segment de electorat. „PL nu este un partid unionist, nu are această prevedere în statutul său. PNL a fost primul partid care a devenit oficial unionist, noi am deschis această cale prin Ministerul Justiţiei. Ulterior, au apărut mai multe partide unioniste. Noi salutăm apariţia lor, dar altceva e că lupta pentru unire nu trebuie dusă doar în campanie electorală”, a spus pretendenta la calitatea de candidat pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.

Vitalia Pavlicenco a adăugat că PNL mizează pe integrarea europeană, care ar conduce la unirea cu România, dar şi invers. „Noi punem semnul de egalitate între UE şi România. Altceva e că oamenii noştri încă nu s-au deşteptat după 2009”, a declarat Pavlicenco.
 
Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *