Politică

Vlad Filat: îl vom sprijini pe Marian Lupu la şefia statului

Filat a precizat că PLDM îl va susţine pe Lupu şi în cazul în care nu vor fi asigurate 61 de voturi, însă, Lupu trebuie să-şi asume responsabilitatea, tramsmite Info-Prim Neo.

Liderul liberal democrat a declarat că la ora actuală, când există aceste 62 de mandate, este firesc să fie identificată formula în care preşedintele să fie ales. Potrivit lui Filat, situaţia s-a împotmolit din cauza că, pe de o parte, este dorinţa lui Marian Lupu să fie preşedinte şi cea a lui Mihai Ghimpu să devină spicher, iar, pe de altă parte, Igor Dodon nu vrea să voteze un candidat al Alianţei.

„Eu cred că această temperatură care s-a ridicat absolut pe loc gol şi ea trebuie să fie dată jos. Eu cred că există capacitatea şi trebuie să discutăm calm”, a spus liderul PLDM şi a precizat că îşi doresc să aleagă preşedintele, dar nu va participa la alegerea preşedintelui prin schimbarea arcului guvernamental.

Referindu-se la stabilirea datei alegerii preşedintelui, Vlad Filat a menţionat că PLDM la fel îşi doreşte ca aceasta să fie stabilită pentru luna decembrie, însă până la data de 31 decembrie este necesar ca să fie aprobat bugetul de stat pentru 2012.

Potrivit lui Filat, în proiectul bugetului au fost alocaţi bani suplimentari pentru subvenţii pentru agricultori, pentru pensii, salarii, iar rectificările bugetului şi multe alte legi trebuie aprobate de Parlament până pe 31 decembrie, ca începând cu 1 ianuarie, beneficiarii să nu fie puşi în situaţia de a nu primi salarii, pensii, subvenţii.  

Sursa: info-prim.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *