Actualitate

Voronin: Criza din sistemul bancar a fost organizată

Declarațiile au fost făcute de liderul PCRM, Vladimir Voronin, în cadrul emisiunii Fabrika, informează Agora.

„Parlamentul este pentru a elabora legi, de a cere implementarea lor, dar nu a face anchetă. Instituţiile care administrează sunt alese de Parlament şi de aceea eu am cerut să fie demişi toţi, guvernatorul şi viceguvernatorii. Dar nu e posibil trebuie câte unul pe rând. Trebuie de văzut ce schemă a fost folosită, de către cine şi unde s-au dus banii. Aceste persoane care au permis să se întâmple aşa ceva trebuie să răspundă. Trebuie să elaborăm un mecanism ca astfel de lucruri să nu să se mai întâmple. Nu este o neglijenţă în serviciu, dar este un lucru făcut intenţionat şi organizat. Trebuie să aducem banii înapoi”, a declarat liderul PCRM.

Potrivit lui Vladimir Voronin, criza a început când pachetul de control era al statului şi s-a cerut vânzarea lui.

„Eu am spus că nu. Cu părere de bine nu s-a întâmplat nimic. Acum au dat controlul de pachet şi s-a întâmplat acest lucru. Noi am fost împotrivă categoric, dar Parlamentul a votat. La începutul şedinţei Parlamentului când se propunea ca şedinţa să fie deschisă, închisă, eu am amintit de un anumit caz. S-a discutat un astfel de subiect în Parlamentul Bulgariei şi s-a creat haos în ţară. Un deputat s-a ales cu dosar penal. Banii trebuie să lucreze în linişte. Parlamentul trebuie să discute acest subiect cu uşile închise”, a precizat liderul comunist.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *