Actualitate

(SAPTĂMÂNA MARE) Preotul din Dereneu a stropit la intrarea în lăcaşul sfânt cu gaze lacrimogene

Incidentul s-a întâmplat în jurul orei 16:00. Din imaginile surprinse se observă cum preotul se apropie de uşa bisericii, scoate ceva din buzunarul sutanei şi pulverizează în interior, după care pleacă grăbit.

În acel moment în lăcaş se afla femeia de serviciu, care făcea ordine. Tamara Roşca, în vârstă de 61 de ani, susţine că a auzit sunetul unui pulverizator, iar ulterior s-a simţit rău. Ea a avut nevoie de îngrijiri medicale şi ajuns în secţia terapie intensivă a Spitalului raional.

"Am auzit un fâşâit, aşa a făcut pşşşş. În acest timp a venit un aer straşnic, toxic. A început să îmi curgă ochii atât de tare că nu vedeam nimic. Mă înăduşeam, nu puteam să ies din biserică", a spus femeia de serviciu, Tamara Roşca.

Localnicii sunt şocaţi de cele întâmplate.

"Au venit colaboratorii de la poliţie şi au intrat dumnealor şi au ieşit cu ochii roşii şi umflaţi şi vomitau afară. Iată am pierdut vocea din cauza otrăvii care au dat-o în biserică. Îi rănit tot, de la toxic."

"Am sunat la 112 la ora 15 şi 40. A venit poliţia. Care a intrat primul, deodată s-a înroşit pe faţă şi i s-au umflat ochii. Au ieşit afară şi au spus că nu pot."

"Eu numai pe prag am călcat şi iată aici mă zgârâie. Eu nu înţeleg ce e acolo, chiar să ajungi la aşa. "

Preotul, care mai bine de un an nu mai oficiază slujbe la această biserică, susţine că în Duminica Floriilor, când şi-a sărbătorit şi ziua numelui, ar fi venit să se roage. El neagă că a folosit gaze lacrimogene şi spune că ar fi stropit cu mir în lăcaş pentru a împrospăta aerul.

"Intrând, nici măcar nu am călcat pragul bisericii, mi-a venit un miros de picioare nespălate. Atunci având mirul în mână am scos şi am dat câteva pufuri în biserică. Miroase foarte frumos, miros de trandafir", a spus preotul, Florin Marin.

Soţia preotului susţine că ar fi vorba de o provocare.

"După dovezile pe care le avem şi înregistrări, în momentul de faţă este provocare pusă la cale ca să denigreze personalitatea părintelui", a spus soţia preotului, Elena Marina.

Biserica din Dereneu a fost implicată în mai multe scandaluri încă din 2018, când parohul lăcaşului Marin Florin, care a slujit în sat timp de 27 de ani, a decis să treacă parohia la Mitropolia Basarabiei. Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei au trimis în locul acestuia un alt slujitor. Din această cauză, localnicii s-au împărţit în două tabere. Mitropolia a explicat că preotul a fost înlăturat din cauza unor datorii pe care le are la câțiva oameni de afaceri şi refuză să le întoarcă. Marin Florin a respins aceste acuzaţii. El însă nu a plecat din sat şi continuă să slujească într-o anexă a bisericii.

publika.md

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *