Opinii și Editoriale

Bill Clinton, George W. Bush, Barack Obama: Vorbim limba engleza!

Citesc pe un site o stire cu un titlu naucitor: „Mircea Snegur, Petru Lucinschi si Mihai Ghimpu: vorbim limba romana!”. Am stat mult pe ganduri, incercand sa inteleg ce semnifica acest semn de exclamare?

Bucurie, admiratie, mandrie pentru bravii oameni de stat ca vorbesc aceasta limba, dulce ca un fagure de miere!? M-am dumirit dupa ce am citit continutul propriu-zis al „stirii”: „Mircea Snegur, Petru Lucinschi, fosti presedinti ai R. Moldova, si Mihai Ghimpu, presedinte interimar al tarii, au cazut de acord in cadrul unei emisiuni televizate ca vorbesc limba romana”. Observati, aici e deja fara semnul strigarii, in schimb am gasit cheia misterului aparitiei acestui semn – „…au cazut de acord”. Aha, deci semnul respectiv are menirea sa transmita cititorului imensa bucurie ca, in sfarsit, acestia au cazut de acord ca „vorbesc limba romana!”.

A fost, deci, o perioada cand acestia erau in dezacord vizavi de ce limba vorbesc, acum, in sfarsit, slava Domnului… Cum ar fi reactionat americanii daca intr-un ziar din SUA aparea un titlu ca cel pe care l-am pus eu in capul acestei tablete: s-ar fi bucurat, s-ar fi mandrit? Pe dracu’! De ce? Pentru ca nu-s moldoveni!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *