Cenaclul Flacăra a renăscut la Copăceni!

publicat în Actualitate pe 29 August 2016, 12:06

Ediția a III-a a festivalului „Galbenă Gutuie” s-a desfășurat ieri, 28 august 2016, la Copăceni, raionul Sângerei - locul de baștină a marelui poet Adrian Păunescu.  Inițiatorul, organizatorul și sufletul acestui proiect de excepție este președintele fundației Copăceni VDR și directorul gimnaziului Adrian Păunescu, doamna Maria Bajura.

În scopul promovării valorilor culturale și spirituale românești, valori esențiale în afirmarea identității naționale, festivalul a fost organizat de Fundația „COPĂCENI–VDR” și Gimnaziul ,,Adrian Păunescu” în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” Chișinău, Societatea Cultural-Istorică „Mihai Viteazul” și Fundația „Constantin Stere” din Ploiești, jud. Prahova, România. În calitate de invitați speciali ai evenimentului și membrii juriului au fost: președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, academicianul Nicolae Dabija, președintele Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul”, Mircea Cosma, vice-președintele Consiliului Județean Prahova, Ludmila Sfârloagă, președintele Platformei Unioniste „Acțiunea 2012”, George Simion, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, cetățean de onoare al orașului Sângerei, Petru Hadârcă, membri ai Uniunii „Vatra Românească”, filiala Bihor în frunte domnul profesor David, primarul comunei Copăceni, Cozma Sârbuleț, ș.a.

În timp ce tot felul de personalităţi din România și Republica Moldova se bat cu pumnul în piept şi îşi cântă dragostea pentru Republica Moldova (Basarabia), fac declarații pompoase despre independența și suveranitatea acesteia sau ReUnire, la Copăceni se întâmplă lucruri cu adevărat frumoase – se simte cu adevărat românește. Asta s-a văzut ieri, când oameni de toate vârstele s-au reunit în jurul poeziei lui Adrian Păunescu, la fel cum se întâmpla cândva la Cenaclul Flacăra.

Concursul a cuprins trei probe: chestionarul, unde participanții au răspuns la întrebări privind viața, activitatea literară și socială a poetului; recitalul, alegând să recite o poezie patriotică de Adrian Păunescu și interpretarea unui cântec pe versurile poetului. Festivalul a avut 28 de concurenți talentați și bine pregătiți din localitățile raionului Sângerei, Călărași, Hâncești, Orhei, Telenești dar și din județul Prahova. Într-un final participanții au primit premii bănești, trofee Adrian Păunescu, diplome și cărţi ale poetului. Marele premiu a mers către Florea Mădălina elevă la Liceul Mihail Sadoveanu din Călărași, care a impresionat prin recital și interpretare deosebită.

Festivalul a adus multă voie bună și spirit românesc, în rândul celor prezenți, datorită recitalului de muzică folk a lui Viorel Burlacu și Ducu Bertzi. De asemenea, în cadrul evenimentului, au fost desemnați primii cetățeni de onoare a localității Copăceni: președintele Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul”, Mircea Cosma și președintele Academiei de Științe, Gheorghe Duca.

Un mesaj impresionant a venit din partea vice-președintelui Consiliului Județean Prahova, doamna Ludmila Sfârloagă: „Bună ziua, frați români basarabeni! Vă spune o româncă moldoveancă din dreapta Prutului. Bine v-am găsit, fraților. Am venit cu o delegație impresionantă din partea Consiliului Județean Prahova, pentru că, așa cum bine știți, Prahova iubește Basarabia. La mulți ani, Moldova. Îți doresc liniște și pace în România Mare.”