Sănătate

Dinţi sănătoşi

 Dinţii frumoşi nu înseamnă doar frumuseţe, ci şi sănătate. Diversele probleme care afectează dantura afectează, implicit, şi starea de sănătate. Prin periaj regulat şi corect pot fi prevenite multe boli ale cavităţii bucale. În cazul în care nu aveţi posibilitatea de a vă spăla pe dinţi, puteţi folosi gumă de mestecat ca primă soluţie.

Spălarea corectă se face cu ajutorul unei periuţe cu peri moi şi rotunjiţi la capete. Capul periuţei trebuie să fie destul de mic pentru a ajunge în toate părţile gurii. Periuţa trebuie înlocuită la fiecare trei-patru luni. Periuţa de dinţi trebuie plasată la un unghi de 45 de grade faţă de dinţi, în zona unde dinţii întâlnesc gingiile. Mişcările trebuie să fie circulare, iar periajul nu trebuie să fie agresiv pentru că poate afecta smalţul.
Trebuie periate toate suprafeţele dinţilor, părţile laterale ale limbii şi obrajii. Trebuie acordată o atenţie specială dinţilor din faţă şi tuturor suprafeţelor dinţilor din spate.

Limba trebuie şi ea periată din faţă în spate. Periajul limbii ajută la îndepărtarea plăcii bacteriene care favorizează respiraţia urât mirositoare şi înmulţirea bacteriilor.

Păstrează dinţii albi
Unele alimente favorizează îngălbenirea sau colorarea dinţilor. Îngălbenirea dinţilor este o problemă cu care se confruntă foarte multe persoane, iar după ce dinţii îşi schimbă culoarea începe chinul albirii. Factorii care favorizează îngălbenirea dinţilor sunt fumatul, medicamentele, cafeaua, ceaiul, vinul roşu, sucurile carbogazoase, zmeura, sosurile roşii sau afinele. Pentru a avea dinţii albi trebuie să nu mai consumi băuturi care pătează dinţii, să încerci să introduci în alimentaţia zilnică alimente care necesită un timp îndelungat de mestecare. Aceste alimente sunt abrazive şi ajută la curăţarea plăcii bacteriene. Pentru o curăţare eficientă se poate folosi aţa dentară sau apa de gură.

PONT
Dacă nu ai periuţa de dinţi la îndemână poţi să optezi pentru câteva alimente care îţi curăţă dinţii: morcovii, merele, gutuile, ţelina, guliile.

Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *