Opinii și Editoriale

Dorim ca TIMPUL sa nu se termine niciodata

Au fost timpuri cand TIMPUL nu era. Dar aveam mare nevoie de el si poate multe lucruri s-ar fi desfasurat altfel daca si in acele timpuri era TIMPUL. S-a nascut in timpuri grele, ce incepusera a ne aminti de trecutul hados, de care credeam ca am scapat pentru totdeauna.

Cand a aparut primul numar (in format mare, 32 de pagini), ne-am bucurat ca, in sfarsit, avem un ziar de tip european: independent, echidistant, unde poti gasi cele mai diverse stiri, investigatii, comentarii fara atacuri brutale la persoana. Noi, cititorii, ne bucuram ca prin cele ce ati reusit sa faceti pe parcursul anilor nu ne-ati dezamagit. TIMPUL ne-a tinut gramajoara in jurul cuvantului darz, care lovea neinfricat in rau, imbarbatand si oblojind gandul bun al celor ce mai credeam in izbanda. Haituit si hartuit prin tribunale, s-a intarit si mai mult, deschizand ochi si destupand urechi in case ce nu banuiam ca-l vor primi, il vor indragi si vor asculta de el.

TIMPUL implineste opt ani. In acest rastimp si-a facut un nume sinonim cu adevarul. Iar daca astazi dreptatea reapare, bucurandu-ne speranta prin implinire, e si meritul TIMPULUI. In albia navalnica a cuvintelor sale s-a intrupat o noua generatie de politicieni pe potriva timpurilor noi. Ma bucur mult ca acestia au tras la timp concluziile necesare din critica constructiva, din analizele si sugestiile TIMPULUI si au obtinut victorie in scrutinul recent.

Pentru mine, TIMPUL inseamna sase duminici si o zi de asteptare a TIMPULUI de luni. Nu-mi vine a crede ca au fost timpuri cand TIMPUL nu era. L-am asteptat si atunci cand nu era, fiindca a fost intotdeauna in noi. Dorim sa nu se termine niciodata timpul TIMPULUI. Felicitari tuturor!
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *