UE / Nato

Merkel îşi începe preşedinţia UE cu un avertisment privind Brexitul

"Voi continua să preconizez o bună soluţie, însă noi, în UE, trebuie să ne pregătim pentru cazul în care nu se va încheia un acord”, a declarat cancelarul în Camera Deputaţilor, în prima zi a acestei preşedinţii semestriale rotative.

Regatul Unit şi UE au lansat luni cinci săptămâni de negocieri intense cu privire la relaţia lor de după Brexit, cu voinţa comună de a avansa şi de a evita un ”no deal” potenţial dezastruos la sfârşitul anului.

Regatul Unit, care a părăsit UE la 31 ianuarie, continuă să aplice reglementările europene până la 31 decembrie.

”SITUAŢIE EXTRAORDINARĂ”

În cazul în care nu se negociază un acord până atunci, reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) – care prevăd taxe vamale mari şi controale vamale extinse – urmează să se aplice relaţiilor comerciale între aceşti parteneri.

Regatul Unit trebuie ”să-şi asume consecinţele” unei relaţii economice mai puţin puternice cu UE la finalul procesului Brexitului, a avertizat sâmbătă Angela Merkel într-un interviu acordat mai multor ziare europene.

Brexitul va constitui unul dintre cele două dosare mari ale acestei preşedinţii de şase luni, alături de negocierea unui plan de relansare a economiei europene în urma crizei fără precedent a noului coronavirus.

”Într-o situaţie extraordinară, avem nevoie de soluţii speciale, pentru ca Europa să poată ieşi întărită din această criză extraordinară”, a subliniat miercuri Merkel.

Aflată la putere neîntrerupt de 15 ani – un record de longevitate pentru un lider european -, cancelarul dispune de o şansă unică de a intra definitiv în istoria europeană şi de a şterge imaginea proastă lăsată de ortodoxia sa bugetară în criza greacă din 2011.

Lansarea acestei preşedinţii a avut loc simbolic marţi seara, prin proiecţia pe mitica Poartă Brandenburgică, la Berlin, a sloganului – în mai multe limbi – ”Toţi împreună pentru relansarea Europei”.

Preşedinţia germană începe cu surle şi trâmbiţe cu un summit al liderilor europeni, prevăzut la 17-18 iulie, la Bruxelles – decisiv pentru viitorul Europei.

Cei 27 vor încerca să ajungă în acest summit la un acord asupra proiectului planului de relansare în valoare de 750 de miliarde de euro împotriva coronavirusului, care prevede pentru prima oară împrumutarea în comun a unor fonduri de către UE. Angela Merkel a acceptat să spargă un tabu politic în Germania în acest sens.

VOINŢA UNUI ACORD CU CHINA

Angela Merkel şi Emmanuel Macron au exercitat luni presiuni asupra partenerilor lor europeni să ajungă la un acord încă din iulie, înainte de vacanţa de vară.

”Trebuie să spun că poziţiile statelor membre sunt încă foarte îndepărtate unele de altele”, a temperat miercuri conducătoarea germană.

În vederea ajungerii la un compromis, este necesară învingerea reticenţelor a patru ţări, zise ”frugale”, partizane ale ortodoxiei bugetare. Este vorba despre Olanda, Austria, Suedia şi Danemarca, foarte rezervate faţă de proiectul de care urmează să beneficieze în primul rând ţările din sudul Europei, cele mai afectate de pandemia covid-19.

Germania este necesar, în plus, să se înţeleagă cu susţinătorii unei relansări verzi în Europa, întăriţi de ascensiunea ecologistă în Franţa în alegerile locale din weekend.

Manifestanţi ecologiţti s-au adunat miercuri la Berlin, în faţa sediului Cancelariei, cu saci de bancnote false, pentru a cere ca ajutoarele să fie alocate unui ”viitor verde şi drept”.

Alt dosar sensibil este cel al relaţiilor cu China, care tocmai a impus Hong Kongului o nouă lege acuzată de restricţionarea libertăţilor.

Germania se află în încurcătură în această problemă – între a critica cât mai puţin regimul comunist chinez şi voinţa acestei ţări campioane la export de a relansa în lunile următoare un acord de investiţii UE-China. Acest obiectiv a fost evocat miercuri de către ministrul german al Economiei, Peter Altmaier.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *