Actualitate

Topul politicienilor „nemuritori”. Pe ce loc este Ion Iliescu

Topul politicienilor ”nemuritori”

Cel mai longeviv fost înalt oficial este Yasuhiro Nakasone, fost premier al Japoniei între 1982 şi 1987, care a împlinit 101 ani în mai 2019, scrie adevarul.ro.

Pe locul al doilea în acest clasament se situează Hyun Soong-jong, care a deţinut funcţia de prim-ministru în Coreea de Sud în perioada 1992-1993. Acesta are 100 de ani şi şase luni.

Locul al treilea în clasamentul celor mai longevivi foşti şefi de stat şi de guvern este deţinut de Hau Pei-tsun, acesta fiind premier al Taiwanului între 1990 şi 1993, pe 8 august urmând să împlinească 100 de ani.

Fost prim-ministru al Peru în perioada 2000-2001, Javier Pérez de Cuéllar a împlinit 99 de ani pe 19 ianuarie. Cuellar a fost şi secretar general al ONU timp de 9 ani, între 1982 şi 1991.

Pe locul cinci în clasament se află Tun Tin, fost prim-ministru în Burma în 1988. Acesta va împlini 99 de ani pe 2 octombrie.
Următorul în topul celor mai longevivi foşti şefi de stat şi de guvern este un fost prim-ministru al Libiei din perioada 1954-1957. Mustafa Ben Halim a împlinit 98 de ani pe 29 ianuarie.

Pe locul şapte în clasament se situează Francisco Morales Bermudez, fost preşedinte al Republicii Peru între 1975 şi 1980, care va împlini 98 de ani pe 4 octombrie.

Locul opt în top este ocupat de Luis Echeverria (97 de ani), fost preşedinte al Mexicului între 1970 şi 1976.
Fostul preşedinte Ion Iliescu (89 de ani) este pe locul 82 în topul alcătuit de Wikipedia.

https://www.click.ro/ 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *