UE / Nato

UE ne recomandă concurenţa sănătoasă

 Autorii studiului, Eugene Stuart şi Abel Mateus, constată că legislaţia actuală a RM în domeniul concurenţei are foarte multe lacune, procesul de armonizare cu normele UE a decurs lent şi anevoios, iar autoritatea care reglementează problemele din domeniu, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei, a fost creată târziu şi s-a confruntat cu o serie de constrângeri în activitatea sa. Toate acestea sunt o consecinţă a faptului că nu a existat destulă voinţă politică pentru a schimba lucrurile, susţin experţii europeni. Aceştia recomandă autorităţilor să înceapă reforma cu adoptarea unei legislaţii noi. 

Eugene Stuart a menţionat însă că simpla adoptare a unei legislaţii bune nu este suficientă pentru dezvoltarea unei economii de piaţă veritabile, care să asigure condiţii de concurenţă sănătoasă şi eficientă pentru agenţii economici, preţuri mici, calitate şi varietate de produse şi servicii – pentru consumatori, precum şi un mediu favorabil investiţiilor străine. „Legislaţia trebuie să fie sprijinită de politici şi strategii clare şi coerente, implementate de o agenţie modernă, care să asigure o activitate credibilă şi transparentă şi rezultate vizibile”, a spus E. Stuart. În context, directoarea ANPC, Viorica Cărare, a declarat că proiectul noii legi va fi definitivat şi lansat pentru dezbateri publice până la sfârşitul anului. O încercare anterioară de a moderniza legislaţia a eşuat, proiectul de modificări, care trecuse de două lecturi în parlament, nefiind promulgat de fostul preşedinte V. Voronin, a mai spus V. Cărare. 

Ambasadorul Dirk Schubel, şeful Delegaţiei UE în RM, a subliniat importanţa studiului în contextul negocierilor privind Acordul de asociere dintre UE şi RM, demarate deja, şi, în perspectiva apropiată, a Acordului de comerţ liber aprofundat şi comprehensiv. „Concurenţa şi ajutorul de stat sunt două domenii-cheie şi dintre cele mai dificile în procesul de negocieri”, a spus D. Schubel, făcând referire la experienţa altor ţări. O părere similară a exprimat şi Valeriu Gheorghiu, şeful Direcţiei pentru integrare europeană a Ministerului de Externe, care a remarcat utilitatea studiului, ce oferă nu doar o analiză a legislaţiei RM în comparaţie cu normele europene, dar şi recomandări aplicabile, inclusiv un model de lege naţională conformă cu acquis-ul comunitar. 

Studiul a fost elaborat în cadrul Proiectului „Suport pentru implementarea Acordurilor dintre RM şi UE”, finanţat de UE, care şi-a început activitatea la Chişinău în august 2008, fiind operaţional până la finele anului 2010. Costul proiectului este de 5,3 milioane de euro. În cadrul acestuia urmează să apară alte 16 studii similare. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *