Opinii și Editoriale

Uzurpatorul si alegerile anticipate

Situatia in care s-a pomenit R. Moldova dupa scrutinul din 5 aprilie este unica in Europa: puterea de stat a fost „confiscata” prin smecherii constitutionale de catre un presedinte uzurpator si un partid uzurpator. Specialisti notorii in dreptul constitutional au demonstrat cu Constitutia in mana ca Voronin a comis cea mai grava crima impotriva poporului si a statului – a uzurpat puterea, toate functiile in care se afla detinandu-le ilegal.

Voronin, un cetatean de rand al acestei tari, fara niciun drept, a uzurpat puterea, concentrand in mainile sale toate functiile de conducere posibile: el e si presedinte de republica, si presedinte de parlament, si comandant suprem al Armatei… Desi „expirat” constitutional din toate functiile, Voronin continua sa le exercite pe toate… in numele cui? El zice ca in numele poporului, dar, de fapt, le exercita doar in numele lui si al clanului sau, intrand astfel in flagranta contradictie cu Constitutia, potrivit careia „nici o persoana particulara, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau formatiune obsteasca nu poate exercita puterea de stat in numele propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai grava crima impotriva poporului”. Autorul acestei crime, criminalul adica, este V. Voronin.

E o situatie grava si extrem de periculoasa, mai ales daca o privim in context electoral. Uzurpatorul isi face campanie electorala avand ca mesaj ideea „apararii Patriei”! Incredibil, nu? Uzurpatorul ii indeamna sa apere Patria de cei de la care a uzurpat puterea! Hipnotizata parca, opinia publica nu realizeaza ce se intampla. Dar se intampla, repet, un lucru extrem de grav: alegerile au loc intr-o tara in care puterea a fost uzurpata de un singur om si de un singur partid – V. Voronin si PCRM. Cum pot fi libere si corecte aceste alegeri? Este foarte ciudata si atitudinea Europei democratice fata de situatia creata: Europa tace, de parca nu ar vedea ca in R. Moldova avem un caz clasic de uzurpare a puterii de stat de catre o minoritate agresiva de factura sovietica, dirijata de la Moscova.

In situatia data, in pozitia cea mai proasta s-a pomenit Opozitia anticomunista. Nu s-a schimbat nimic fata de scrutinul trecut, Opozitia nu este admisa la Televiziunea publica, ea nu poate concura cu masina propagandistica a uzurpatorului. Astfel, ne putem astepta ca in scrutinul din 29 iulie Opozitia sa acumuleze un numar mai mic de mandate decat pe 5 aprilie. (Ii rog pe optimistii de serviciu sa nu sara in sus si sa tipe dupa aceasta fraza). Daca se va intampla aceasta, Opozitia ar putea avea probleme cu propriul electorat, care ar avea ce sa-i reproseze… Ce se va intampla asadar, dupa 29 iulie, daca numarul de mandate luate de Opozitie va fi acelasi sau mai mic decat pe 5 aprilie? Vom intra, evident, intr-un haos, intr-un vacuum de putere legala, care l-ar „legaliza” pe o perioada nedefinita pe uzurpator.

Care e solutia? Problema nu e simpla deloc, raspunsul nu e la suprafata, din care cauza opinia publica, societatea civila si partidele politice urmeaza sa se pronunte transant pe marginea acestui subiect. Ne confruntam cu o stare de lucruri neordinara, care reclama o alta abordare a situatiei politice, inclusiv a oportunitatii scrutinului din 29 iulie. Noi vom oferi cu placere tribuna celor care doresc sa se pronunte pe marginea subiectului respectiv.
 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *