Actualitate

10 previziuni SCANDALOASE pentru 2019. Evenimente improbabile, DAR DACĂ…

Previziunile scandaloase aparţin Saxo Bank, companie de investiţii şi tranzacţionare, care lansează în fiecare an zece astfel de anunţuri, evenimente improbabile, dar care – dacă s-ar întâmpla – ar avea efecte majore pe pieţele financiare.

Iată câteva idei:

– UE anunţă un ”jubileu” al datoriei,

– Apple asigură finanţare pentru Tesla la 520$/acţiune,

– Trump îi spune lui Powell ”You’re fired! (Eşti concediat!”,

– prim ministrul britanic Corbyn duce GBP/USD la paritate,

– criza creditelor corporative împinge Netflix în vârtejul GE,

– banca centrală australiană lansează relaxarea cantitativă din cauza spargerii bulei imobiliare în ţară,

– Germania intră în recesiune,

– o explozie solară din clasa X aduce haos şi generează pagube de 2 trilioane de dolari,

– impozitul global pe transport (Global Transportation Tax – GTT) intră în vigoare pe măsură ce panica legată de schimbările climatice se răspândeşte iar FMI şi Banca Mondială anunţă intenţia de a opri măsurarea PIB-ului şi de a se concentra în schimb pe productivitate.

”Apple realizează că, dacă vrea să pătrundă mai mult în viaţa utilzatorilor, următoarea frontieră este piaţa automobilelor, deoarece maşinile devin mai conectate digital. Steve Jobs a arătat că o companie trebuie să rişte mult pentru a evita simplitatea şi irelevanţa. Recunoscând că Tesla are nevoie de mai multă putere financiară şi că Apple trebuie să îşi extindă orizonturile pe piaţa automobilelor într-un mod mai profund decât cel reprezentat de software-ul Apple CarPlay, Apple va finanţa Tesla cu 520 de dolari pe acţiune.

În 2019, nivelul nesustenabil al datoriei publice, revolta populistă, creşterea ratelor dobânzilor din partea Băncii Centrale Europene şi scăderea lichidităţii vor redeschide dezbaterea europeană cu privire la modalitatea de a face faţă unei noi crize. Germania nu va lăsa zona euro să se prăbuşească şi va relua monetizarea.

În 2019, Pământul nu este atât de norocos şi o exploze solară loveşte emisfera occidentală, doboroară o parte din sateliţii Pământului şi dezlănţuie haosul. Factura? Aproximativ 2 trilioane de dolari”, sunt previziunile Saxo Bank

Previziunile serioase aparţin invitaţilor DC Communication, care organizează anual exerciţiul Prognosis, menit să schiţeze direcţiile mari de evoluţie pentru anul 2019 ale diverselor domenii – de la servicii profesionale, bancar sau real-estate şi până la sectorul media, în România.

Gabriel Sincu, partener asociat EY România crede că, în 2019, Ministerul Finanţelor va veni cu o mulţime de propuneri pentru a uşura viaţa contribuabililor (de ex. eliminarea impozitului pe dividende, consolidarea fiscală pentru companii, corectarea inadvertenţelor din Codul fiscal etc.), dar nu va implementa niciuna dintre ele, pe motiv că “nu există spaţiu fiscal”. Mai mult, ar putea apărea riscul unor majorări de impozite (un impozit progresiv pentru salariaţi?), în condiţiile în care a fost deja subminată ideea de cotă unică.

Atitudinea agresiv-abuzivă a autorităţilor fiscale va continua în tot ceea ce înseamnă inspecţii fiscale pe fondul unei reduceri accelerate a gradului de conformare voluntară. Acest lucru va genera probleme şi mai mari contribuabililor, va aglomera şi mai mult echipele de soluţionare a contestaţiilor şi instanţelor.

Sincu încheie pe un ton optimist şi crede că sistemul informatizat de declarare şi plată a impozitelor şi contribuţiilor sociale pentru persoanele fizice care obţin venituri, altele decât salariile, va fi pus la punct şi va reprezenta primul pas spre normalitatea mult dorită în administrarea fiscală românească.

Vladimir Kalinov, vicepreşedinte retail la Raiffeisen Bank crede că în 2019 vor fi două cuvinte-cheie în băncile comerciale: "date" şi "tehnologie". De ce? Pentru că este nevoie de ambele pentru a urma tendinţa în preferinţele clienţilor: Personalizarea serviciilor – vrei să primeşti oferta de care ai nevoie în momentul şi, eventual, în locul în care ai nevoie; Acces 24/7 şi uşurinţă în utilizare – vrei să ai acces la produse şi servicii oriunde, oricând; din acest punct de vedere, utilizarea telefonului mobil în accesarea serviciilor va avea şi în 2019 o evoluţie spectaculoasă; Siguranţă şi securitate (a banilor, tranzacţiilor şi datelor): băncile vor face investiţii semnificative pentru a se asigura că personalizarea şi uşurinţa în utilizare vor fi susţinute prin sisteme care să păstreze operaţiunile şi datele în deplină siguranţă.

Liviu Tudor, preşedinte şi fondator Genesis Property apreciază că sectorul imobiliar va trebui să întreprindă eforturi serioase pentru a putea menţine rata de ocupare a birourilor ridicată. ”Degeaba avem spaţii de birouri noi, dacă nu există companii noi care să îşi deschidă birouri în România. Mutarea chiriaşilor dintr-un birou în altul nu este sănătoasă pentru piaţă, mai ales în contextul depăşirii pragului de 3 milioane de mp. de birouri moderne până în 2020.

Comunitatea angajaţilor – spaţiu pentru creativitate şi colaborare online şi offline. Angajaţii au nevoie de spaţii de relaxare atât în birou, cât şi în afara acestuia. Noi am lansat spaţii exterioare de relaxare şi prima piscină exterioară amplasată într-un parc de birouri încă de anul acesta. Ambele au fost primite excelent de către angajaţii companiilor chiriaşe. Este evident că aceştia au nevoie de mai mult, însă consider că noi am făcut paşi importanţi în direcţia bună.

Încă din 2016, în ambele parcuri de birouri pe care le deţinem am observat că, dacă le oferi angajaţilor spaţii pentru conectare, atât în online, cât şi în offline, nu vor ezita în a-şi demonstra creativitatea şi implicarea. Mă aştept ca în 2019, companiile chiriaşe să înceapă să aloce bugete pentru dezvoltarea acestor comunităţi, în folosul binelui comun.

Este din ce în ce mai clar că angajaţii companiilor multinaţionale au început să aibă pretenţii tot mai mari în ceea ce priveşte înglobarea tehnologiilor moderne în livrarea de servicii. De exemplu, serviciile de curierat de la parterul clădirilor de birouri vor fi treptat înlocuite de servicii de curierat de tip drop-off / pick-up box. Un aspect important este iarăşi legat de mobilitatea angajaţilor – serviciile de car-sharing în timpul zilei încep să îşi facă loc încet-încet în viaţa de zi cu zi. Am testat ambele servicii, iar răspunsul a fost pozitiv”, spune Tudor.

Valentin Stănescu, director general Dell EMC România spune că goana după date va declanşa următoarea „febră a aurului” în investiţiile în tehnologie.

Organizaţiile adună cantităţi uriaşe de date de mulţi ani. De fapt, se preconizează că, până în 2020, volumul datelor va ajunge la 44 de trilioane de gigabiţi sau 44 de zetabiţi. Este o cantitate imensă de date. În curând, vor începe să le exploateze, pe măsură ce transformarea digitală prinde contur. Deoarece organizaţiile vor obţine valoare mai mare din acele date, informaţiile generând inovaţii şi procese operaţionale mai eficiente, vor apărea mai multe investiţii din sectorul tehnologic. Se vor înfiinţa noi companii care să se ocupe de marile provocări care să transforme inteligenţa artificială în realitate: gestionarea datelor şi analitica federativă, în care informaţiile pot fi obţinute, practic, de oriunde şi soluţii de compatibilitate a datelor pentru obţinerea unor modalităţi mai sigure şi mai inteligente de a oferi rezultate uimitoare.

Lansarea pe piaţă a primelor dispozitive 5G este prevăzută cândva în cursul anului viitor, odată cu mult-aşteptata reţea de nouă generaţie care promite să schimbe complet regulile jocului în materie de viteză şi accesibilitate a datelor. Reţelele cu bandă largă şi latentă redusă înseamnă obiecte, automobile şi sisteme cu o mai mare capacitate de conectare şi o multitudine de aplicaţii AI, de învăţare automată şi calcul pe infrastructura edge, deoarece aici vor fi generate toate datele. Nu va mai dura mult până când vom vedea peste tot micro-huburi (cu alte cuvinte, mini centre de date), care vor da naştere, de asemenea, unor noi oportunităţi „inteligente” de informare în timp real cu privire la ceea ce se întâmplă chiar la colţul străzii noastre. Oraşele mici şi mari vor deveni mai conectate ca niciodată, deschizând calea pentru apariţia oraşelor inteligente şi a infrastructurii digitale, despre care preconizăm că vor avea o largă răspândire în 2030. Şi va reprezenta o revoluţie în domenii precum sănătatea sau producţia, în care datele şi informaţiile generate pe teren pot fi procesate şi analizate rapid în timp real, nemaifiind necesare transferurile înspre şi dinspre un cloud şi apoi comunicate imediat celor care au nevoie de ele.

Anul trecut, am prezis apariţia Mega Cloud-ului, o varietate de cloud-uri care să formeze un model operaţional centralizat, deoarece strategiile IT necesită atât cloud-uri publice, cât şi cloud-uri private. Până acum, această predicţie se adevereşte. Dezbaterea pe tema cloud public versus cloud privat va continua să se diminueze, pe măsură ce organizaţiile îşi dau seama că trebuie să gestioneze eficace toate tipurile diferite de date pe care le vor prelucra. Un recent studiu IDC a evidenţiat că peste 80% dintre respondenţi îşi readuc datele înapoi în cloudurile private aflate în propriile incinte şi ne putem aştepta ca această tendinţă să se menţină, în pofida predicţiilor de creştere a cloud-urilor publice. Mediile multi-cloud vor dinamiza automatizarea, inteligenţa artificială şi prelucrarea prin învăţare automată deoarece acestea conferă organizaţiilor capacitatea de a gestiona, muta şi prelucra date unde şi când au nevoie. De fapt, se va înregistra apariţia mai multor cloud-uri, deoarece datele sunt din ce în ce mai mult distribuite în infrastructura edge din mediile automobilelor autonome sau din fabricile inteligente, în aplicaţii cloud native, în centrele protejate aflate în incintele organizaţiilor, în vederea respectării unei multitudini de noi standarde de conformitate şi confidenţialitate şi, desigur, în cloud-ul public pentru o varietate de aplicaţii şi servicii pe care le utilizăm în fiecare zi.

Raluca Leonte, CEOWebhelp România mizează pe diversificarea serviciilor, adoptarea automatizării inteligente, orientarea spre analitica datelor şi încorporarea digitalului în modelul de afaceri. „România este o destinaţie populară pentru nearshoring (externalizarea proceselor operaţionale în ţări învecinate) datorită mentalităţii şi atitudinii deschise faţă de muncă a angajaţilor, abilităţilor solide ale acestora în domeniile IT, financiar şi contabil, precum şi datorită multitudinilor de limbi străine vorbite. În 2016, conform indicelui BPO (externalizarea proceselor operaţionale) calculat de Cushman & Wakefield, România se clasa pe primul loc între pieţele mature de outsourcing”.

Bogdan Nestor, director general, Ţiriac Operating Lease apreciază că tendinţele ce vor marca evoluţia pieţei de leasing operaţional în 2019 sunt dictate de schimbările de la nivelul comportamentului şi preferinţelor clienţilor.

Preocuparea faţă de creşterea calităţii vieţii prin protejarea mediului îi determină pe tot mai mulţi utilizatori de autovehicule să opteze pentru variantele de tip hibrid şi electrice, ceea ce va marca o creştere a volumului de clienţi de leasing operaţional pe acest segment, în detrimentul cererii pentru autovehicule cu motorizare diesel.

”Oricând” şi ”oriunde” sunt cuvintele-cheie ce definesc tot mai accentuat aşteptările clienţilor în ceea ce priveşte calitatea serviciilor. De aceea, digitalizarea va continua să câştige teren şi în 2019 în zona serviciilor de leasing operaţional, cu ajutorul aplicaţiilor mobile, a platformelor online şi gadgeturilor, care vor îmbunătăţi semnificativ experienţa clienţilor.

Un al treilea trend previzionat la nivelul pieţei de leasing operaţional în 2019 este marcat de creşterea apetitului pentru acest tip de soluţii în rândul clienţilor de tip IMM şi PFA. Aceştia devin tot mai conştienţi de avantajele oferite de leasingul operaţional, beneficiind de un plus de agilitate ce poate fi capitalizat pentru dezvoltarea propriei afaceri.

Sursa: gandul.info 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *